- Publicitate -

Model de cerere pentru biletele de tratament balnear ale pensionarilor. Actele necesare pentru biletul gratuit

Data:

Distribuie articolul:

Modelul de cerere pentru biletele de tratament balnear ale pensionarilor a fost făcut public. În acest an, aproximativ 120.000 de bilete la tratament balnear pentru pensionari vor fi asigurate prin Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

- Publicitate -

Guvernul a aprobat actul normativ privind bugetul alocat, precum şi modul de acordare, distribuire şi decontare a biletelor la tratament balnear asigurate de CNPP pentru pensionari, potrivit antena3.ro.

„Suma aprobată în vederea asigurării de tratament balnear pensionarilor şi persoanelor asigurate în sistemul public de pensii, persoanelor asigurate pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi beneficiarilor unor legi cu caracter reparatoriu a fost majorată faţă de anul 2022, de la 229.000.000 lei la 300.000.000 lei”, se arată într-un comunicat al ministerului.

Astfel, în unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice va fi asigurat un număr de maximum 60.420 de bilete de tratament, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere, cu o durată de 16 zile.

- Publicitate -

La acestea se adaugă şi biletele de tratament balnear contractate cu alte unităţi de profil, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2023.

Pot solicita bilete de tratament balnear pensionarii şi asiguraţii sistemului public de pensii, iar un procent de maximum 15% din numărul total al biletelor va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum şi persoanelor care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale.

Cererea pentru acordarea acestor biletelor de tratament balnear pentru pensionari poate fi descărcată de pe internet. De asemenea, documentul care conţine criteriile de acordare a acestor bilete de tratament.

- Publicitate -

Cum beneficiază pensionarii de tratament balnear gratuit

a) pensionari de invaliditate, în cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor sociale conform art. 122 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare;

b) persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Decretului-lege nr.118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, precum şi persoanele care au calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, stabilită în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.214/1999, cu modificările şi completările ulterioare ;

c) persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice, republicată;

- Publicitate -

d) persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

e) persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare;

f) persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare;

- Publicitate -

g) persoane care beneficiază de bilete de tratament balnear, cure balneoclimaterice potrivit art. 21 alin. (2), art. 22 și art. 24 din Legea nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cărora li s-a stabilit de către medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul caselor teritoriale de pensii, program individual de recuperare sau li s-a emis o recomandare medicală de către medicul curant.

h) persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 757/2008 pentru aprobarea acordării biletelor de tratament balnear, în mod gratuit, salariaţilor care lucrează în mediu radioactiv – zonele I şi II de expunere la radiaţii, la prospectarea, explorarea, exploatarea, prepararea minereului de uraniu, precum şi la conservarea şi închiderea perimetrelor miniere.

Acte necesare pentru obţinerea unui bilet de tratament balnear

Pentru a se putea înscrie în vederea obţinerii unui bilet de tratament, potenţialul beneficiar depune la sediul casei teritoriale de pensii cererea tip,  urmând ca restul documentelor să fie ataşate la momentul eliberării biletului.

- Publicitate -

Documentele necesare la eliberarea biletului sunt detaliate în capitolul D din Criteriile de acordare a biletelor de tratament balnear prin sistemul organizat și administrat de CNPP, aprobate prin Ordinul Președintelui CNPP nr. 141/16.03.2021 și care este publicat pe site-ul CNPP pentru fiecare categorie de beneficiar.

De exemplu în cazul pensionarilor documentele necesare sunt:

– cererea tip de acordare a biletului de tratament;

- Publicitate -

– document de plată (după caz, talonul privind drepturile de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensii, în original sau copie care se va prezenta la momentul eliberării biletului);

– declaraţie pe propria răspundere că nu realizează alte venituri din pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensii,cu excepţia persoanei care depune talonul privind plata acestor drepturi care se va prezenta la momentul eliberării biletului);

– biletul de trimitere – formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (copie, cu prezentarea actului original care se va prezenta la momentul eliberării biletului), informează Casa de pensii.

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Exclusiv

Trebuie vizat carnetul de elev pentru transportul gratuit în Ploiești? Răspunsul TCE

Tot ce trebuie să știi despre transportul gratuit al elevilor în Ploiești: documente necesare și ce tonete eliberează legitimațiile

Mașinile localnicilor din Brazi au devenit ”dalmațiene”. Petele nu au ieșit nici la spălătoriile auto

”Am crezut că este praf saharian, dar nici la spălătoria auto nu a ieșit”

Cum arată Parcul Bucov după Republik Fest [FOTO]

Imagini surprinse a doua zi după terminarea festivalului

Ce măsură ar trebui să ia viitorul primar al Ploieștiului pentru subvenția la apă caldă și căldură?

Rezultatele sondajului la care au răspuns peste 1300 de cititori

Imagini superbe de la Republik Fest, un festival care a adunat oamenii frumoși la Ploiești

Un eveniment care a pus Ploieștiul pe harta orașelor civilizate

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Continuă greva la croitoria din Vălenii de Munte. Angajatele sunt neplătite de două luni

Angajatele sunt neplătite de două luni de zile

10 septembrie – 152 de ani de la moartea lui Avram Iancu, „crăișorul munților”

Pe 10 septembrie se împlinesc 152 de ani de la moartea lui Avram Iancu, una dintre figurile tragice ale Apusenilor

Locuitorii din Slănic reclamă lipsa apei la robinete. Anunțul Hidro Prahova

Hidro Prahova a anunțat, marți, că sursele de alimentare Ștefești și Schiulești funcționează la cotă de avarie.

Când va fi reluată furnizarea apei calde în cartierul Vest din Ploiești

Cartierul Vest din Ploiești a rămas fără apă caldă
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Medicul Alin Scarlat: Relația dintre credință și longevitate

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Smiley, Andra și Puya cântă la Sinaia Forever 2024

Detalii din culisele organizării festivalului

Ce surprize îi așteaptă pe participanții de la Republik Fest organizat în acest weekend la Ploiești

Festivalul se va desfășura în perioada 6-8 septembrie 2024, în Parcul Bucov
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

10 septembrie – 152 de ani de la moartea lui Avram Iancu, „crăișorul munților”

Pe 10 septembrie se împlinesc 152 de ani de la moartea lui Avram Iancu, una dintre figurile tragice ale Apusenilor

Locuitorii din Slănic reclamă lipsa apei la robinete. Anunțul Hidro Prahova

Hidro Prahova a anunțat, marți, că sursele de alimentare Ștefești și Schiulești funcționează la cotă de avarie.

Când va fi reluată furnizarea apei calde în cartierul Vest din Ploiești

Cartierul Vest din Ploiești a rămas fără apă caldă
- Publicitate -