- Publicitate -

Stadion din București excavat pentru căutarea unui cadavru. Fost șef din Poliție, denunțat pentru crimă de un proxenet

Stadionul poliţiştilor din Capitală este răscolit la această oră în căutarea unui cadavru. Agenţii au primit un pont potrivit căruia acolo ar fi îngropată o persoană ucisă chiar de către un şef din poliţie. Chiar dacă pontul a venit de la un condamnat, aceştia au început imediat căutările, potrivit antena3.ro.

Anchetatorii fac săpături de amploare pe un stadion din cartierul bucureștean Pantelimon, după ce un fost șef din poliție e acuzat că ar fi îngropat acolo un cadavru. Este o adevărată desfăşurare de forţe în acest moment, supervizată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar din Bucureşti şi poliţiştii de la Criminalistică.

De două zile se fac căutări la foc automat, pentru că există suspiciunea că în incinta stadionului, într-un anumit loc indicat de denunţător, ar fi fost ascuns un cadavru în anul 2019.

Denunţul a fost făcut în faţa anchetatorilor de către un fost informator al poliţiei, iar denunţul vizează un fost comisar din poliţie care între timp s-a şi pensionat.

Mai trebuie spus că denunţătorul, un fost proxenet, a făcut în jur de 30 de denunţuri.

Proprietarul terenului unde se fac escavaţiile declara că pagubele sunt uriaşe pe stadionul supranumit al poliţiştilor, deoarece aici vin mulţi agenţi pentru a se antrena şi juca fotbal.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți mulțumiți de activitatea primarului Andrei Volosevici în cei doi ani de mandat?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

”Iartă-mă băeți!” și ”Îmi cer scuze la domni polițiști!” De ce știri cu Dani Mocanu? Ca să vadă cei care ar fi trebuit să...

Mergi cu blindatul militar și lovești o mașină, doar ca să filmezi o mizerie de clip, la o mizerie de ”melodie”. Arunci cu teancurile...

Dublă crimă și sinucidere la Bacău. Un bărbat a ucis o femeie și pe fiica acesteia, iar apoi și-a luat viața

Un bărbat a ucis, sâmbătă, pe soția vărului său și pe fiica acesteia, iar apoi s-a sinucis. Tragedia a avut loc în Bacău, potrivit...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Back to party cu Smiley, la Prahova Value Centre

Back to school, back to work… back to party! Asta îţi propune Prahova Value Centre pentru weekendul 30 septembrie – 2 octombrie. Pentru a face...

Ministrul Educației susține că nu vor fi probleme cu încălzirea școlilor: ”Nu e cazul să trecem în online sau să reducem programul”

În această dimineață, Sorin Cîmpeanu a anunţat că a convocat la Bucureşti toţi inspectorii şcolari generali din toate judeţele României pentru a comunica instrucţiuni...

Acțiune de tip BLITZ pe DN1 B, în zona Parcului Bucov

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova desfășoară o acțiune de tip ,,BLITZ" pe Drumul Național 1 B, în zona Parcului Bucov. Inspectoratul de Poliție Județean...

Adio, troleibuze Neoplan în Ploiești. Vor fi scoase la vânzare sau casate – PROIECT

Achiziționate în 2010, troleibuzele Neoplan second-hand vor dispărea definitiv din peisajul ploieștean. Un proiect de hotărâre prevede că acestea vor fi casate sau, după...

Mai multe loturi de crenvurști Wudy, retrase de la vânzare din magazinele din România, inclusiv la Ploiești, după depistarea unei bacterii

Mai multe loturi de crenvurști au fost retrase din toate magazinele din țară, inclusiv din Ploiești, după ce furnizorul a lansat o notificare prin...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -