- Publicitate -

Camera Deputaților a respins dezbaterea, în regim de urgență, a obligativității certificatului verde la locul de muncă

Cererea USR de dezbatere, în regim de urgență, a legii care prevede obligativitatea certificatului verde la locul de muncă, a fost respinsă de conducerea Camerei Deputaților. Proiectul de lege a fost respins, săptămâna trecută, de către Senat, iar ulterior, conducerea Camerei Deputaților a decis să o trimită pentru raport la șase comisii.

USR a solicitat discutarea proiectului de lege în regim de urgență, însă cererea a fost respinsă. Proiectul de lege prevede introducerea obligativității certificatului verde la locul de muncă, atât la stat, cât și la privat.

Astfel, proiectul de lege prevede că angajații care refuză să prezinte certificatul verde ar putea avea contractul de muncă suspendat fără plata drepturilor salariale pentru o perioadă de până la 30 de zile.

În cazul în care angajatul de la stat decide vaccinarea cu prima doză, instituția la care lucrează ar urma să deconteze testele rapide până la emiterea certificatului verde. La privat, decontarea testelor de către angajator nu este obligatorie.

Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), a criticat decizia prin care nu s-a dat curs discutării, în regim de urgență, a proiectului de lege.

„Dacă s-a respins urgentarea, eu înțeleg că nu avem o urgență epidemiologică și cred că ceea ce semănăm în momentul de față asta o să culegem mai târziu. Acesta este lucru pe care eu îl înțeleg ca om și ca coordonator al campaniei de vaccinare”, a susținut Valeriu Gheorghiță, care susține că vaccinarea este importantă pentru prevenirea unor eventuale infectări.

„Și ca medic, eu cred că trebuie să luăm acele măsuri care să fie coerente, să fie logice, încât pe de o parte să asocieze o reducere a riscului de infectare la nivel populațional, dar în egală măsură să stimuleze rata de vaccinare.

Pentru că, altfel, dacă măsurile noastre sunt doar pentru a scădea numărul cazurilor, cum pot fi anumite măsuri restrictive, dar în niciun fel nu reușim să creștem rata de vaccinare, vom avea aceeași populație receptivă și susceptibilă la îmbolnăvire în perioada lunilor următoare. Situația nu se va schimba”, a susținut Gheorghiță.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

  1. Atunci toți parlamentarii sa suporte din banii lor toate cheltuielile legate de covid la nivel național, tratament, medicamente salarii cadre medicale, vaccinare, cheltuieli decese,etc etc. Sa nu mai fie plătiți pana la trecerea pandemiei. Apoi imediat desființarea parlamentului, alegeri pentru un parlament cu 300 politruci, fără personal auxiliar.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi