Comisar șef din Poliția Română, trimis în judecată pentru luare de mită. A comis fapta când era angajat al DNA

0
dna_104ca.jpg

Comisar șef în cadrul Inspectoratul General al Poliției Române (I.G.P.R.), Marius Moise, a data faptelor ofițer de poliție judiciară din cadrul D.N.A., a fost trimis în judecată pentru luare de mită și favorizarea făptuitorului.

Comunicatul DNA

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 666/VIII/3 din 19 octombrie 2020, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului:

MOISE MARIUS EDUARD, la data faptelor ofițer de poliție judiciară din cadrul D.N.A. (până în martie 2020), în prezent comisar șef în cadrul Inspectoratul General al Poliției Române (I.G.P.R.), pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită în formă continuată (două acte materiale),
– folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
– favorizarea făptuitorului.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie 2018 – iunie 2019, inculpatul Moise Marius Eduard, în calitate de ofițer de poliție judiciară din cadrul D.N.A, i-ar fi pretins unui funcționar din administrația publică locală foloase necuvenite pentru un om de afaceri, constând în obținerea, de către acesta din urmă, a două contracte pentru firma sa (din derularea cărora a fost obținută suma totală de 2.158.262 lei).

În schimbul acestui „ajutor”, ofițerul de poliție judiciară ar fi promis și ar fi asigurat funcționarului acces la informații nedestinate publicității, respectiv date cu privire la activitățile de urmărire penală derulate într-un dosar al D.N.A. (momentele în care se realizau audieri de persoane, ridicări de documente etc.).

În perioada 2018 – 2020, inculpatul Moise Marius Eduard a utilizat un autoturism de lux (Mercedes GLE 450/4MATIC AMG) înregistrat pe numele firmei în interesul căreia ar fi acționat.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău