Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat, joi, lista cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată, în vederea stabilirii persoanelor care sosesc în România pentru care se instituie măsura carantinei. Turcia, Muntenegru și SUA au intrat în zona roșie.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat, joi, noua listă a țărilor/teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat.
Lista prevăzută intră în vigoare începând cu data de 15.08.2021, ora 00:00.
Hotărârea prevede că membrii delegațiilor sportive precum și artiștii și staff-ul acestora, care sosesc în România pentru participarea la competiții sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment, organizate pe teritoriul național, din țări aflate în zona roşie de risc epidemiologic, se exceptează de la măsura carantinei instituită conform prevederilor prezentei hotărâri dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în ţară şi participă doar la activităţi în cadrul competițiilor sau, după caz, evenimentelor menționate.



