Târgul de joburi Bursa Angajatorilor va avea loc în perioada 20 și 21 martie 2026, la Sala Coloanelor din Palatul Culturii Ploiești. Devenit cel mai mare eveniment de profil din Prahova, târgul a atras la ediția de primărară din acest an companii de top din Prahova, cu oferte de joburi stabile și corect remunerate.
Bursa Angajatorilor se bucură de o participare de top
Companii prestigioase, firme de recrutare sau instituții vor fi prezente la Bursa Angajatorilor – ediția a 6-a, care se va desfășura la Sala Coloanelor din Palatul Culturii Ploiești, vineri 20 martie, între 10 și 15 și sâmbătă 21 martie, între 10 și 13.
VIALIS ENGINEERING S.A. a fost înființată în anul 2012, având ca obiect principal de activitate antrepriza generală în execuția lucrărilor edilitare de inginerie civilă și industrială. Compania activează cu precădere în domeniul înființării rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, al reabilitării termice a blocurilor de locuințe, precum și al restaurării și revitalizării clădirilor și monumentelor istorice.
În prezent, VIALIS ENGINEERING S.A. se află într-un proces de extindere a echipei, având peste 110 salariați și derulând proiecte importante în domeniul infrastructurii civile, industriale și edilitare, dintre care menționăm:
-lucrări de reabilitare termică a blocurilor de locuințe în Municipiul București;
-lucrări de înființare a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în județele Prahova și Dâmbovița;
-lucrări de inginerie civilă, consolidare și modernizare în județele Prahova și Dâmbovița.
Posturi disponibile
-inginer construcții civile și industriale
-specialist ofertare achiziții publice (instalații)
-specialist SSM
-contabil
-gestionar depozit
-electrician în construcții
-instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze
-șofer categoria C (autobasculantă)
-buldoexcavatorist
-muncitori calificați și necalificați pentru lucrări de apă-canal
Invitație la stand
Citește și Bursa Angajatorilor la Ploiești. Ce firme fac angajări și ce posturi sunt disponibile
Toți cei interesați de un nou loc de muncă sau de oportunități profesionale sunt invitați să viziteze standul VIALIS ENGINEERING în cadrul Bursei Angajatorilor, pe 20 și 21 Martie, la Palatul Culturii din Ploiești.
Echipa VIALIS ENGINEERING va fi acolo pentru a răspunde întrebărilor candidaților și pentru a prezenta oportunitățile de carieră disponibile.”
*Angajatorii interesați să participe la târgul de joburi pot contacta organizatorii prin e-mail [email protected] sau tel./whatsapp: 0785.075.111 și 0726.221.596.
