Târgul de joburi ”Bursa Angajatorilor” revine cu cea de a patra ediție, pe 14 și 15 martie 2025, la Sala Coloanelor din Palatul Culturii Ploiești. Angajatorii de top din Prahova vor fi prezenți cu oferte tentante în companii prestigioase, locuri de muncă remunerate conform pregătirii și dorinței aspiranților la cariere profesionale de succes.
Bursa Angajatorilor a propus pieței forței de muncă din Prahova reluarea interacțiunii directe a angajatorilor cu persoanele aflate în căutarea unui job. Comunicarea online s-a dovedit rapidă, însă nu reușește o apropiere firească, o cunoaștere detaliată a cererii și ofertei.
Astfel, încă din 2023, de la debutul acestui proiect dedicat angajatorilor de top și potențialilor angajați din Prahova, rezultatele au fost pe măsura așteptărilor participanților, parte dintre opiniile acestora putând fi citite AICI.
Despre AVI PROD GRUP – Oportunități de carieră într-o companie cu viziune internațională și responsabilitate socială
AVI PROD GRUP este o companie de renume, fondată în 2002 în județul Argeș, care s-a dedicat de la început excelenței în domeniul infrastructurii. Cu un portofoliu diversificat de proiecte, ne specializăm în domenii precum proiectarea și execuția de rețele de gaze naturale, apă-canalizare, fibră optică, termoficare, dar și în lucrări de drumuri și pavaje.
Evoluție și creștere continuă
În 2014, compania a trecut printr-o etapă importantă de dezvoltare: schimbarea acționariatului și mutarea sediului central din Arges în Bucuresti, o mișcare care a contribuit la consolidarea poziției noastre pe piață. De atunci, ne-am extins constant și ne-am diversificat portofoliul de proiecte, oferind soluții complete pentru clienții noștri.
Ce ne face diferiți?
Avem filiale în Germania, Canada și suntem în continuă expansiune, ceea ce înseamnă oportunități reale de dezvoltare profesională într-un context globalizat.
Mai mult decât atât, AVI PROD GRUP este o companie care pune un preț deosebit pe responsabilitatea socială, suntem certificați WORLDCOB CSR:2011.3. Ne implicăm activ în comunitatea în care trăim, prin organizarea de activități de voluntariat și evenimente sportive. De asemenea, susținem instruirea continuă prin programe interne de formare, care ajută angajații să își perfecționeze abilitățile și să progreseze pe plan profesional.
Angajăm în România
- Experți achiziții publice
- Sudori PEDH
- Sudori electrici
- Deservenți de utilaje
- Asfaltatori și pavatori
Angajăm în Germania
- Ingineri proiecte de gaz și fibră optică
- Muncitori pentru rețele de gaz și fibră optică
- Asfaltatori și pavatori
- Limba germană reprezintă un plus
Oferta completă a posturilor disponibile în cadrul companiei Avi Prod Grup poate fi studiată în detaliu, la ediția a patra a târgului de joburi Bursa Angajatorilor, vizitând standul firmei pe 14 și 15 martie, în Sala Coloanelor din Palatul Culturii Ploiești.
Angajatorii interesați să participe la târgul de joburi ne pot contacta prin e-mail contact@expo-prahova.ro sau tel./whatsapp: 0785.075.111 și 0726.221.596.