Primăria Ploiești a scos la concurs două posturi de șef serviciu și pe cel de secretar general, iar Spitalul Municipal Câmpina are vacante cinci funcții contractuale. Sunt doar câteva dintre ofertele de angajare, disponibile în instituțiile publice din județ.
Cei care sunt interesați de posturile vacante în instituțiile de stat trebuie să-și depună un dosar de înscriere care să cuprindă documentele solicitate de unitățile angajatoare. Important este ca aceste acte să fie aduse până la data-limită indicată pentru fiecare post. Ulterior, cei care trec de selecția dosarelor, vor avea de susținut un exament scris și un interviu. Detalii sunt pe posturi.gov.ro, dar și la instituțiile angajatoare.
Consilier superior – Primăria Oraşului Azuga
Secretar III – Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
Funcții contractuale (6 posturi) – Spitalul de Pediatrie Ploiești
Infirmieră – Spitalul General C.F. Ploieşti, Județul Prahova
Asistent medical debutant generalist – Direcția de Sănătate Publică Prahova
Șef Serviciu Publicitate, Valorificare Patrimoniu – Primăria Municipiului Ploieşti
Secretar general – Primăria Municipiului Ploieşti
Șef Serviciu Juridic – Contencios, Contracte – Primăria Municipiului Ploieşti
Muncitor calificat I – Primăria Comunei Păuleşti
Muncitor necalificat (3 posturi) – Primăria Comunei Dumbrava, Judeţul Prahova
Funcții contractuale (5 postrui) – Spitalul Municipal Câmpina
1. șef Birou Administrativ – inginer IA pentru Biroul Administrativ;
2. inginer IA pentru Compartimentul Securitatea Muncii;
3. îngrijitoare curățenie pentru Ambulatoriul integrat;
4. băieșiță pentru Laboratorul de Recuperare, medicină fizică și balneologie;
5. șofer autosanitară.
Foto cu caracter ilustrativ