Cofetăria Ana State este povestea dulce a comunității locale, cea care a crescut și s-a dezvoltat odată cu oamenii care o apreciază. De la o mică fabrică de panificație în Bereasca, la o rețea de patru magazine în Ploiești, și altele deschise, inclusiv în București, alături de parteneri, dezvolatarea Ana State continuă.
Plecată din comunitate, ridicată cu ajutorul comunității, Ana State vine să dea ceva înapoi comunității. „Candy Bar pentru 100 de invitați” este premiul dulce pe care cofetăria îl oferă și care va transforma evenimentul oricui, fie că este vorba de o nuntă, un botez sau o aniversare, într-unul de excepție.
O degustare cu un premiu mare: Candy Bar pentru 100 de persoane
Tocmai pentru a se adresa unui număr cât mai mare de doritori, Cofetăria Ana State organizează un eveniment de degustare în două zile consecutive.
Astfel, vineri 21 februarie, între orele 16:00 și 19:00, și sâmbătă, 22 februarie, între orele 10:00 și 14:00, în Ploiești, pe strada Apelor, nr. 24G, are loc o „degustare produse concept 2025, consultanță și beneficiul de a avea alături un furnizor consacrat capabil să gestioneze toate aspectele legate de cea mai dulce parte a evenimentului tău”, spun reprezentanții Ana State.
Ce se întâmplă concret la evenimentul din cele două zile?
„Mâncăm mini-prăjituri pe cât de gustoase, pe atât de frumoase, povestim, râdem și găsim împreună cea mai bună variantă pentru evenimentul fiecărui client în parte”, detaliază plini de entuziasm cei de la Ana State.
Cei care aleg să-și lase partea dulce a evenimentului în mâinile celor de la Ana State, nu vor regreta cu siguranță. Nu doar prăjiturile delicioase sunt motivul, ci și echipa de consultanți specializați, care știe să personalizeze fiecare eveniment în parte, în funcție de preferințele clientului.
Fiecare eveniment este unic, fiecare spune o poveste frumoasă, iar acea poveste poate fi și mai bine detaliată prin intermediul momentelor dulci oferite de Ana State. De ce? Pentru că ei sunt experți în așa ceva!
Cum se câștigă premiul cel mare, un „Candy Bar pentru 100 de persoane”
Toată lumea este invitată să vină, în număr mare, pentru a face cunoștință cu produsele concept 2025, pe care Cofetăria Ana State le propune pentru degustare. În special cei care au un eveniment special în acest an, vor fi, cu siguranță, interesați să vadă, și mai ales să deguste, noile produse delicioase, marca Ana State.
Dincolo de degustarea produselor și magia momentului, premiul cel mare, pe care cofetăria îl pune la dispoziția clienților, constă într-un „Candy Bar pentru 100 de persoane”.
„Toți cei care la evenimentul de degustare decid să semneze cu noi un contract și achită un avans, intră automat în tragerea la sorți ce se va efectua la finalul evenimentului”, explică reprezentanții Ana State modalitatea prin care se poate câștiga marele premiu.
Și ce poate fi mai minunat decât acest Candy Bar la evenimentul pe care îl organizezi în 2025?
În Ploiești, pe strada Apelor, nr. 24G, vineri, 21 februarie (orele 16:00 și 19:00), și sâmbătă, 22 februarie (orele 10:00 și 14:00), oricine, care vine, are un eveniment în 2025 și se lasă în mâinile pricepute ale specialiștilor de la Ana State, poate câștiga „Un Candy Bar pentru 100 de persoane”.
Nu-i așa că sună… irezistibil? 😉
(P)