Weekendul care a trecut s-a deschis la Ploiești Târgul de Crăciun, și, pentru prima dată după multă vreme, ploieștenii au fost în rând cu ceilalți locuitori ai marilor orașe din țară. Sâmbătă și duminică a fost pur și simplu nebunie! Aproximativ 20.000 de ploieșteni s-au strâns în centrul orașului pentru a se bucura de tot ceea ce este amenajat acolo.
Deși am fost tentați să mergem și noi, ceva ne-a oprit, pe principiul: „Lasă, că o să tot fie zilele astea, până la Crăciun, și o să avem ocazia!”. Intenționam să mergem tot într-un weekend dar, cum am citit că în weekend cozile pot fi deranjante, am ales până la urmă seara de marți, 3 decembrie, pentru a da și noi o tură prin zona de târg de la Ploiești.
Eheeee, nu ne-am dus cu așteptări prea mari, să fim serioși. Ne-am obișnuit ca, în ultimii patru ani, tot ce este organizat în Ploiești de autoritățile locale să fie derizoriu cu accente de penibil, presărat pe ici-colo cu absurdități și grotesc, „condimentat” cu fauna urbană specifică zonelor întunecate. Și nu ne așteptam la cine știe ce nici acum…
Și totuși, am avut o surpriză cel puțin plăcută…
Am ajuns în centru cam pe la ora 17:30, în fața Palatului Culturii, acolo unde este amenajat patinoarul. Câțiva patinatori, muzică bună, nici prea tare, nici prea încet. Decent chiar, aș putea spune.
Am trecut mai departe pe la tonetele amplasate acolo și de unde îți poți lua popcorn, gogoșele, vin fiert și alte asemenea produse, specifice târgurilor de acest gen. Prețurile? Porneau de la 10 lei popcornul, porumbul și vinul fiert… În rest, 20-25 de lei cam orice: gogoșele, clătite, waffles, etc.
Roata panoramică este atracția principală
La „coțomedii” prețul (care pare a fi universal-valabil) este de „20 de lei tura”, cu excepția roții panoramice, care costă 25 de lei de persoană. Aici am avut ceva de obiectat în sensul că nu mi s-a părut tocmai în regulă. Adică prețul este de 25 de lei, indiferent dacă adult sau copil, dar și indiferent dacă urcă într-o „capsulă” o persoană sau… patru.
Concret, aceeași cabină poate da „o tură” de 0 lei (dacă e goală) sau de 100 de lei (patru persoane). Nu știu dacă e tocmai eficient dar… clar acest aspect ar putea fi îmbunătățit. Tot la roată mai există o dificultate de comunicare cu personalul de acolo, bine că nu prea ai ce comunica. Marți seară erau vreo trei băieți din Sri Lanka, bineînțeles care nu știau boabă de română dar cărora, săracii, le era atât de friiig!!
Da, m-am gândit, „Și dacă se blochează sau altceva? Ce zici? Cui zici? Cine și ce poate face?”… Am preferat însă să-mi mut gândurile în altă parte și bine am făcut. Chiar nu am avut niciun motiv să… nimic.
De-a lungul timpului am mai avut ocazia să mă dau în diferite astfel de roți panoramice, de diferite dimensiuni. Aceasta de la Ploiești nu este una impresionantă, într-adevăr, dar marele avantaj este faptul că are o mișcare atât de lină (da, nu multe au mișcări așa line) încât ai uneori impresia că s-a oprit. Da, inițial moment de panică dar, ulterior, când realizezi că de fapt merge în continuare doar că nu simți, îți dă un sentiment de siguranță, ceea ce este minunat, mai ales pentru copii.
Nu am avut așteptări prea mari atunci când am ajuns sus, în vârful roții. „Ce poți să vezi de sus, la Ploiești?”, mi-am spus. Știți ce? Ploieștiul, îmbrăcat în luminițe de sărbătoare, este MINUNAT!
„Coțomedii” pentru cei mici și căsuțe cu produse… de toate halurile
Dacă anul trecut, în centrul Ploieștiului, copiii mici aveau de ales între un carusel și… același carusel, anul acesta, încă de când trec de patinoar au de ales: două caruseluri, trenuleț, un „Hulk”, „parașute”, simulator de realitate virtuală și… roata, bineînțeles. Prețul este de 20 de lei pentru fiecare tură, care durează cam 3 minute.
Cu copilul după noi, fiind în zi „de răsfăț”, au alunecat banii din buzunare rapid. Mă rog, „din buzunare” este un fel de a spune. În afară de trenuleț, unde am plătit cash, la toate celelalte am plătit cu cardul, ceea ce mi s-a părut, într-adevăr foarte comod.
După ce dorințele copilului, din punct de vedere al atracțiilor, au fost pe deplin satisfăcute, nu au rămas prea mulți bani pentru alte „răsfățuri”. Este adevărat, frigul deja ne intrase „în oase”, cum se zice, așa că nu am mai pierdut prea mult vremea. Am studiat însă cu atenție căsuțele și „ofertele”, ca să știm data viitoare ce mai „atacăm”.
Mi-a plăcut să-i găsesc acolo pe cei de la carmangeria „Doi Nepoți”. Dacă mai stau prin zonă, m-au scutit de un drum până la periferia orașului pentru stocul de Crăciun.
Căsuțele cu jucărele „made in China” le-am ignorat cu succes și m-am îndreptat spre cele cu produse tradiționale.
Am trecut pe lista pentru data viitoare turta dulce, ciocolata de casă sau „Plăcinta întinsă de la Turnu”, care costă 7,5 lei. Bine, plăcintă aș fi luat de ieri, dar era coadă și nu am vrut să stau pentru că mi-era frig.
Am mai văzut câteva căsuțe și tarabe, dar care erau închise. Nu știu dacă se deschid mai încolo sau se deschid doar în weekend, dar nu erau deloc puține. Am mai trecut pe listă kurtos și nuga, precum și mere caramelizate. Bine, cu merele mă mai gândesc… Arată bine dar nu sunt sigură că nu o să fiu dezamăgită d egust, ca și dățile trecute.
Concluziile primei experiențe la Târgul de Crăciun de la Ploiești
Plimbarea de aseară nu a fost cu siguranță una singulară. La Târgul de Crăciun de la Ploiești chiar ai ce face, chiar ai de ce reveni, măcar o dată pe săptămână, dacă frigul nu este chiar „aprig”.
Mi-a plăcut ce am văzut marți seară. Este adevărat, poate și pentru că nu am stat la cozi la atracții. Mi-a plăcut atmosfera, completată de un muzician stradal care îmbogățea acustic peisajul. Mi-a plăcut că nu am văzut acea țigănie (ca expresie peiorativă) de la celelalte manifestări de acest gen. Nu am văzut/auzit niciun „Ia, neamule, porumbul!”, „Hai, mâncați-aș, să-ți dau balonul!” sau alte asemenea „poluări”.
Am văzut în schimb oameni tineri, elevi, copii care se bucurau de luminițe, de muzică, de distracții, de sărbătoare. Am văzut tineri frumoși, care își făceau poze în tunelul luminos, am văzut copii aplaudând de bucurie, am văzut emoție sinceră și chipuri senine.
Ploieștenii chiar sunt frumoși! Ploieștenii știu să se bucure, dacă cineva le dă ocazia, și știu să o facă minunat, cu decență și bun gust. Nu știu… poate și ziua aleasă, poate și ora aleasă au fost propice pentru o atmosferă frumoasă. Poate că, dacă aș fi mers în weekend, aș fi reușit să mă enervez sau nu mi s-ar mai fi părut așa de frumos. Poate… Dar ce mai contează?
Am fost la Târgul de Crăciun de la Ploiești aseară și mi-a plăcut! Ba chiar o să mă mai duc până se închide! Da, mai este mult până să ajungem la nivelul Craiovei, de exemplu, dar primul pas (mare) a fost făcut! Aceasta este dovada că, dacă se dorește, dacă autoritățile locale și cele județene lucrează împreună, chiar poate ieși ceva frumos din asta!
Anul acesta este frumos la Ploiești! Mulțumim!
Cum ți se pare subiectul?