Au trecut Sărbătorile Pascale și parcă suntem sătui de atât de multă carne. De aici ne-a venit și ideea de a face astăzi ceva delicios, fără carne, sub îndrumarea lui Dan Neagu, în bucătăria Restaurantului Bulevard din Ploiești. Așa, ca de început de weekend, vă propunem să preparăm împreună bulete de cașcaval.
Nu cunosc pe cineva care să spună că refuză bulete de cașcaval. E posibil să existe, dar eu nu cunosc. Știu, în schimb, persoane care să spună că nu sunt tocmai dietetice, deși sunt delicioase. Păi, cine spune că trebuie să le consumăm în cantități industriale? 🙂
Așadar, astăzi, intrăm din nou în bucătăria lui Dan Neagu, la deja consacrata colaborare săptămânală în cadrul vlogului Culinaria.
Dan Neagu: ”Buletele de cașcaval se făceau încă de pe vremurile celelalte, cele de tristă amintire. Am povești multe cu acest preparat și cu cei care pe atunci își permiteau să le comande.
Ceea ce îmi aduc aminte, de fiecare dată când fac bulete de cașcaval, este că genul ăsta de preparat se cerea mai mereu la închiderea programului, atunci când așteptam cu toții să ajungem acasă. Evident, o luam de la capăt!
Aaa, să nu uit! Se servesc cu piper și zahăr tos lângă. Așa erau comenzile vremurilor trecute și vă recomad să gustați măcar!
Ce sunt, de fapt, buletele, pentru cei ce încă nu au gustat? Un amestec de cașcaval, panetat și prăjit în baie de ulei, numai bun pentru a deschide pofta de băutură (cu măsură!). Consumate în exces, închid orice poftă. 🙂
Vă dau aici rețeta mea de bulete de cașcaval, puțin adaptată vremurilor de astăzi. Știu că sunt multe variațiuni pe această temă. Unii pun și brânză, alții adaugă și cartofi… Eu prefer această variantă, în care gustul de cașcaval iese bine de tot în evidență.
Mai mult, este cred unul dintre cele mai bune preparate atunci când aveți chef de un spritz prelungit, mai ales că vinurile se potrivesc foarte bine cu brânzeturi de toate felurile.
Cum fac eu bulete de cașcaval
Ingrediente pentru bulete de cașcaval – 4 porții
-Cașcaval de două feluri – gouda sau Dalia și afumat – 600gr
-Ouă 2 buc
-Sare și piper – după gust
-Făină 200g
-Pesmet 400g
-Ulei pentru prăjit 400ml
Pregătire 15 minute
Preparare 5 min
Etapele le aflați urmărind vlogul nostru de astăzi: