Potrivit unei postări de pe LinkedIn a lui Bogdan Albei, fondatorul platformei stop-ransomware.ro, datele a 47.000 de utilizatori PC Garage au fost scoase la vânzare pe forumuri de hacking.
„Să vă mai dau o veste, în premieră mondială :). Este la vânzare o listă cu aproximativ 47.000 de conturi de la pcgarage.ro. Dacă nu se vinde pe alte canale, urmează sa apară pe breachforums. Cei care sunteți clienți, ar fi bine să vă schimbați parola.
Nu, nu este o breșă de securitate la pcgarage.ro. Lista este compilată din mai multe surse (rats, infostealears, etc.). De când ai AI, e mai ușor să faci asta. Același lucru este valabil și pentru presupusa breșă de la Telekom.ro și alte instituții despre care s-a scris recent.
Urmează ejobs.ro, cu 19.000 de conturi”, a scris Albei pe contul lui de LinkedIn.
Deci, nu a avut loc o breşă directă de securitate la PC Garage, ci datele au fost compilate din surse multiple, ca infostealere şi programe de tip RAT (Remote Access Trojan). Acestea colectează informaţii de la utilizatori prin diferite metode de tip malware.
Utilizatorii PC Garage sunt sfătuiți să-și schimbe parolele conturilor și să aleagă parole cât mai dificile. În plus, tot ca securitate cibernetică, este recomandabilă autentificarea în doi pași.
Bogdan Albei, fondatorul platformei stop-ransomware.ro, este cel care a găsit datele personale furate de hackeri după atacul cibernetic de la Primăria Timișoarei, din 26 august, scoase la vânzare pe Telegram.