- Publicitate -

A doua zi de război în Iran: Iranul lovește din nou Israelul și baze americane din regiune

A doua zi după declanșarea conflictului major din Orientul Mijlociu, Iranul a lansat duminică dimineață un nou val de atacuri asupra Israelului și asupra bazelor americane din regiune, după ce Gărzile Revoluționare au anunțat că urmează cea mai dură operațiune ofensivă de până acum.

- Publicitate -

Atacuri și explozii raportate în Israel și în state din Golf

Potrivit relatării HotNews, sirenele au sunat din nou în Israel, iar explozii au fost auzite și în Dubai (EAU), Doha (Qatar) și Manama (Bahrain), pe fondul noilor lovituri.

În Bahrain, un hotel de cinci stele din Manama ar fi fost lovit de o dronă sau rachetă iraniană, imaginile din spațiul public indicând un nor gros de fum.

- Publicitate -

Țintă americană: baza Erbil din Irak

În Irak, a fost raportat un atac asupra bazei aeriene Erbil, unde există prezență militară americană. În online au apărut imagini cu fum negru deasupra bazei, iar agenția iraniană Fars ar fi relatat explozii puternice în oraș.

Trump: avertisment cu „forță nemaiîntâlnită”

Președintele SUA, Donald Trump, a reacționat rapid la mesajele Teheranului privind intensificarea atacurilor și a avertizat că, dacă Iranul „lovește foarte tare”, răspunsul american ar urma să fie cu o „forță nemaiîntâlnită până acum”.

”Îi vom înjunghia pe americani în inimă!”

În același timp, președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a declarat – potrivit AFP, că Iranul s-a pregătit pentru „toate scenariile”, inclusiv pentru moartea liderului suprem Ali Khamenei, și a acuzat SUA și Israelul că au „depășit liniile roșii”.

- Publicitate -

Unul dintre cei mai importanți lideri de la Teheran care au scăpat de atacurile Israelului și Statelor Unite de până acum Ali Larijani, șeful celui mai înalt organism de securitate iranian, Consiliul Suprem de Securitate Națională, și fost consilier al lui Khamenei, a lansat o amenințare fără precedent la televiziunea de stat.

„Americanii au înjunghiat poporul iranian în inimă și noi îi vom înjunghia tot în inimă. Trebuie să știe că nu pot pur și simplu să lovească și să fugă”, a spus el.

Larijani a afirmat că Iranul i-a asigurat liderii din regiune că nu dorește război cu ei, dar va continua să atace bazele americane din țările din Orientul Mijlociu.

Israel: noi lovituri în Iran, „peste 30 de ținte” vizate

Pe frontul militar, armata israeliană (IDF) a transmis că, în primele ore ale zilei de duminică, a lovit „peste 30 de ținte” în vestul și centrul Iranului, inclusiv sisteme de apărare aeriană, lansatoare de rachete și centre de comandă, anunțând că operațiunile vor continua.

- Publicitate -

Reamintim că cel mai important lider al Iranului a fost ucis ieri în urma unui atac aerian comun al armatei SUA și Israelului.

Ayatollahul Ali Khamenei a fost ucis. Cine este acum la conducerea Iranului

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -