- Publicitate -

Cum a încercat un avocat să scape o româncă de închisoare în Austria. ”Nu a oprit banii pentru ea”

O femeie de 46 de ani din România a fost prezentată, vineri, 15 noiembrie, în fața tribunalului regional din Feldkirch, pentru „furt grav”, după ce a câștigat încrederea unor pensionari austrieci și i-a jefuit, a relatat publicația austriacă Kronen Zeitung. Ea a fost condamnată la 1 an și două luni de închisoare.

Potrivit rechizitoriului, românca a „operat” 3 seniori din landul Vorarlberg, vestul țării, la granița cu Elveția și Liechtenstein, de la care a sustras bani și bijuterii, în valoare totală de 8.300 de euro.

„Caută în mod special persoane în vârstă a căror încredere o câștigă. Apoi o exploatează pentru a intra în apartamentele lor. Acest lucru este deosebit de condamnabil”, a spus judecătoarea Lisa Pfeifer.

Condamnată de cinci ori în Germania, Elveția și Austria pentru fapte similare, ea scăpase întotdeauna cu pedepse cu închisoarea condiționată în trecut.

Avocatului solicitase acum o pedeapsă blândă pentru clienta sa. „Nu a oprit banii pentru ea, ci i-a trimis în România. Trebuie să înțelegeți și circumstanțele oamenilor care locuiesc în România”, a spus apărătorul.

Judecătoarea Pfeifer a condamnat-o pe româncă la o pedeapsă de 1 an și două luni de închisoare.

Ea trebuie să plătească victimelor despăgubiri de 8.300 de euro în termen de două săptămâni. Cum ar trebui să plătească despăgubirile este o problemă, în condițiile în care femeia este șomeră. Hotărârea instanței austriece nu este definitivă.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Aproape 300 de arbori uscați pe DN 1D, în Prahova. Instituțiile se notifică, pericolul rămâne

Observatorul Prahovean continuă să atragă atenția asupra unui pericol...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi