Președintele SUA, Joe Biden, a fost testat pozitiv la Covid-19, în cursul unei deplasări de campanie în Nevada. Acesta a declarat miercuri, 17 iulie, că „se simte bine”.
„Mă simt bine”, le-a declarat el jurnaliştilor, în timp ce urca la bordul avionului prezidenţial „Air Force One”.
Joe Biden are 81 de ani, și este vaccinat complet împotriva Covid. Totuși, acesta va intra într-o perioadă de izolare în Delaware, a transmis Casa Albă.
Boala președintelui american vine în contextul în care sunt puse la îndoială abilităţile fizice şi mentale ale liderului, fapt ce a determinat ca unii democrați să îi sugereze să-și retragă candidatura pentru un nou mandat de președinte al Statelor Unite ale Americii.
