Spania va renunța de săptămâna viitoare la portul măștii în aer liber ca măsură împotriva răspândirii noii tulpini a coronavirusului, transmite Reuters.
Guvernul intenționează să aprobe sfârșitul obligativității purtării măștii pe stradă la întâlnirea săptămânală pe care o are în fiecare marți. Dacă această măsură va primi aviz favorabil, ea va intra în vigoare două zile mai târziu, adică joi.
Anunțul a fost făcut vineri, 4 februarie, de ministrul spaniol al Sănătății, Carolina Darias, la postul de radio La SER.
Acest anunț vine pe fondul scăderii valului de infectări în Spania, vineri fiind a noua zi de scăderi consecutive.
Citește și: Alexandru Rafila anunță când ar putea fi ridicată starea de alertă
În ianuarie, prim-ministrul Spaniei, Pedro Sanchez, a cerut guvernelor europene să înceapă să ia în considerare posibilitatea de a trata Covid-19 ca o boală endemică.
Spania se aliniază tendinței europene de relaxare treptată a restricțiilor. Măștile nu mai sunt obligatorii în spațiile deschise în Franța, iar Italia a anunțat miercuri că pregătește un calendar pentru eliminarea treptată a restricțiilor.
