- Publicitate -

O doctoriță născută în Prahova a fost ucisă cu sânge rece în Germania de fostul iubit

Elena Silvia K., medic chirurg la Spitalul Herz-Jesu din Fulda, landul Hessa, Germania, a fost ucisă cu sălbăticie în drum spre casă, după ce ieșise din gardă.

Tânăra, de 35 de ani, era născută în comuna Vărbilău Prahova și a absolvit Colegiul Mihai Viteazul din Ploiești, potrivit adevarul.ro.

- Publicitate -

Apoi a urmat o carieră de medic și a plecat în Germania, unde era apreciat pentru intervențiile chirurgicale prin care a salvat numeroase vieți.

Femeia, care avea și un copil de doi ani, a fost găsită moartă în apropiere de blocul în care locuia.

- Publicitate -

Ea a fost înjunghiată de fostul iubit, tot român, arestat ulterior de procurorii germani. Acesta a făcut o criză de gelozie, supărat că victima nu dorea să mai continue relația cu el.

”Astazi Persoana cea mai importanta din viata lui Damian sa stins din viata. La numai 35 de ani viata i-a fost luata cu o cruditate inumana. Suntem cu totii devastati si socati. Elena Konnerth lasa in urma un baiat de 2 ani pe care la iubit cu tot sufletul ei. O femeie cu un talent si pasiune deosebita pentru Medicina. Medic chirurg de aproape 11 ani si-a lasat amprenta in spitalul Herz-Jesu-Krankenhaus din Fulda unde si-a câstigat atât respectul colegilor cat si un renume impecabil printre pacientii tratati si salvati de ea rugati-va pentru sufletul ei si va rog sa va folosit-i o mica parte din timpul vostru pentru a o comemora”, a scris Robert Konnerth, fostul soț al Elene citat de stiridiaspora.ro

sursa foto: observatornews.ro

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Invazie de pelicani și cormorani la Fulga. Dezastru piscicol și zeci de mii de euro pagube

Piscicultura românească se confruntă cu o presiune fără precedent,...

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -