Cursurile organizate la Casa de Cultură din Plopeni se bucură de un interes tot mai mare din partea copiilor și a părinților. Marți, 16 iunie, instituția a găzduit o nouă audiție a clasei de pian, eveniment care a adunat numeroși spectatori și susținători ai micilor artiști.
Sala Casei de Cultură din Plopeni s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei care au dorit să urmărească evoluția copiilor pregătiți de profesoara Manuela Mihaiu. Cei mici au interpretat piese muzicale în fața publicului, demonstrând talentul, perseverența și progresul realizat pe parcursul anului.
Copiii de la clasa de pian și-au demonstrat talentul
Reprezentanții Casei de Cultură din Plopeni au transmis un mesaj de apreciere pentru elevii care au urcat pe scenă și pentru profesorul care îi coordonează.
„Aseară a avut loc audiția copiilor de la clasa de pian, pregătiți cu dăruire și profesionalism de doamna Manuela Mihaiu. Suntem mândri de evoluția, perseverența și rezultatele lor, iar fiecare apariție pe scenă ne confirmă că munca și pasiunea dau roade. Ei sunt pianiștii noștri și îi felicităm din toată inima!
Mulțumim domnului primar, Dragoș Niță, pentru susținerea acordată fiecărei acțiuni culturale din comunitatea noastră. Cu sprijinul dumnealui, continuăm să construim proiecte frumoase, să scriem povești noi și să creăm amintiri de neuitat pentru copiii noștri și pentru întreaga comunitate”, au transmis reprezentanții Casei de Cultură din Plopeni.
Audițiile și spectacolele organizate de Casa de Cultură din Plopeni reprezintă o oportunitate pentru copii de a-și dezvolta talentul artistic și de a câștiga experiență în fața publicului.
