Dragobetele este o sărbătorea românească care se celebrează pe 24 februarie. În alte locuri Dragobetele se sărbătoreşte la 28 februarie, 1, 3 sau 25 martie. În ultimii ani Dragobetele a fost considerat sărbătoarea echivalentă a Valentines Day (Ziua Sfântului Valentin), considerată a fi ziua îndrăgostiţilor.
Confuzia datelor de celebrare a Dragobetelor este datorată în principal de calendarele iulian şi gregorian, dar majoritatea oamenilor sărbătoresc Dragobetele pe 24 februarie.
Tradiţia spune că de Dragobete tinerii, îmbrăcaţi de sărbătoare, se adunau în pădure, pentru a culege primele flori ale primăverii, ghioceii. Apoi se pornea un joc, în care băieţii alergau după fete, în incercarea de a le prinde şi a le săruta. Toată aceasta joaca era supravegheată de departe de bătrânii satului, care aflau astfel cine pe cine place, planificand deja nunţile din anul care tocmai a început.
De unde provine numele de Dragobete?
Dragobetele este asociat cu persoana similara lui Cupidon sau Eros în mitologia românească. Dragobetele se spune că ar fi fost băiatul Dochiei şi era un bărbat chipeş şi iubăreţ. Acesta nu era bland ca Sfântul Valentin, ci mai degrabă un zeu năvalnic, dacii considerând că era „naş cosmic” care oficia la începutul fiecărei primăveri nunta tuturor animalelor.
Dragobetele este zeul bunei-dispoziţii şi de ziua sa se făceau petreceri, de la aceste petreceri porneau de multe ori viitoarele căsătorii.
Superstiţii de Dragobete
De Dragobete, unii tineri îşi crestau braţul în formă de cruce, după care le suprapuneau devenind fraţi de cruce, respectiv surori de cruce. Tot de Dragobete oamenii nu munceau, folcloristul român Constantin Rădulescu-Codin, în lucrarea „Sărbătorile poporului cu obiceiurile, credinţele şi unele tradiţii legate de ele.” scria: „Dragobete e flăcău iubieţ şi umblă prin păduri după fetele şi femeile care au lucrat în ziua de Dragobete. Le prinde şi le face de râsul lumii, atunci când ele se duc după lemne, flori, bureţi …”. De aici provine o expresie adresată fetelor mari şi nevestelor tinere, care îndrăzneau să lucreze în această zi: „Nu te prindă Dragobete prin pădure!”.
Bătrânii şi bărbaţii trebuiau să aibe grijă de toate animalele din ogradă şi de păsările cerului şi nu sacrificau animale că astfel ar fi stricat rostul împerecherii. Femeile obişnuiau ca de Dragobete să atingă un bărbat din alt sat pentru a fi drăgăstoase tot anul, iar fetele mari obişnuiau să strângă din seara de dinainte de Dragobete ultima zăpadă pe care o foloseau pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece din de dragoste.
Se credea că Dragobetele va ajuta pe ţărani să aibe un an mai îmbelşugat şi roditor. Cu toate că oamenii nu munceau, la fel ca la sărbătorile religioase, în această zi, era un bun prilej pentru oamenii să-şi facă curat în casă.
Dragobetele ocrotea şi purta noroc îndrăgostiţilor putând fi socotit un veritabil Cupidon românesc.