- Publicitate -

Ploieştenii, îngroziţi de facturile la căldură! Evoluţia tarifelor Dalkia din ultimii ani

Afişarea întreţinerii pe decembrie i-a băgat în sperieţi pe ploieşteni, valoarea facturii la un apartament de patru camere ajungând la un record de 772 de lei în condiţiile unei ierni neobişnuit de blândă.

Facturi uriaşe la întreţinere
Ponderea cea mai mare a costurilor o reprezintă energia termică furnizată de Dalkia pentru apă caldă şi căldură, în condiţiile eliminării, anul trecut, prin hotărâre de consiliu local a subvenţiei pentru populaţie.  Astfel, pentru încălzirea unui apartament cu două camere, proprietarul unui apartament cu două camere are de plătit, în medie, 250 de lei, pentru trei camere 350 de lei, iar pentru patru camere nu mai puţin de 500 de lei! Ploieştenii sunt disperaţi pentru că nu vor avea bani să achite la timp întreţinerea, în condiţiile în care majoritatea celor care locuiesc la bloc s-au încadrat la ultima treaptă a veniturilor pentru obţinerea ajutorului de căldură. "Cu ce mă ajut[ăpe mine Primăria Ploieşti dacă îmi dă o subvenţie de 34 de lei, la o întreţinere de 420 de lei? Măcar dacă s-ar fi văzut ceva bun în oraş cu economiile făcute la gigacalorie" ne-a transmis Paul Paraschiv, un cititor al observatorulph.ro care locuieşte într-un apartament cu trei camere din Malu Roşu. 
Ploieştiul, în topul oraşelor cu cea mai scumpă gigacalorie
Preţul pe care locatarii îl plătesc pentru o gigacalorie livrată de Dalkia Termo Prahova s-a dublat în ultimii patru ani, ajungând de le 121,92 de lei în 2010 la 231,84 de lei în prezent, una dintre cele mai scumpe gigacalorii din ţară. De exemplu, în Bucureşti şi Braşov tariful pentru populaţie este de 170 de lei/gcal, în Râmnicu Vâlcea 161 de lei, la Tulcea 150 de lei, Suceava 185 lei, Focşani 190 de lei, Cluj Napoca – 165 de lei. La polul opus se regăsesc oraşe precum Contanţa-350 lei şi Piteşti 408 lei/gcal. 
Primarul promite ieftinirea gigacaloriei, Dalkia cere majorarea tarifului
În timp ce anul trecut, primarul municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, a anunţat că din ianuarie 2014 va negocia un tarif mai mic al gigacaloriei, probabil speriat de costul facturilor la întreţinere, Dalkia a solicitat o nouă majorare a preţului la căldură. Printr-o adresa transmisă municipalităţii, Dalkia solicită un tarif de 260 lei/Gcal, fără TVA, faţă de 231 lei cât este acum. 
Cum au crescut tarifele Dalkia în ultimii patru ani
1 ianuarie 2010-1 aprilie 2011 – 121,92 lei/gcal
aprilie – septembrie 2011 – 139,9 lei/gcal
octombrie 2011-aprilie 2013 – 160 lei/gcal
mai 2013-prezent – 231 lei/gcal
 

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -