Unitatea de Asistență Medico-Socială sau Centrul Social de la Boldești, așa cum este cunoscut, este într-o situație critică. Din cauza lipsei finanțării, acesta riscă să se închidă, iar pacienții să ajungă pe drumuri sau la familiile care nu îi pot îngriji.
Din 2007 și până în prezent Unitatea de Asistență Medico Socială de la Boldești a funcționat an de an în baza unui parteneriat între Primăria Boldești Scăeni și Consiliul Județean Prahova.
Numai că, anul acesta, colaborarea între autoritățile locale și Consiliul Județean, care trebuia perfectată încă de la începutul anului, nu a fost încheiată nici până în luna iunie.
Motivul? Situația economică din acest an la nivel național, organizarea alegerilor și întârzierile de finanțare, susține directorul unității, Anca Stîrceanu.
În baza finanțării primită de la Primăria Boldești Scăeni, centrul a funcționat cu greu până la începutul acestei veri, angajații prioritizând îngrijirea pacienților din puținii bani primiți și ignorând cu mari greutăți neplata salariilor.
Numai că, de săptămâna trecută, situația a devenit critică. În ciuda demersurilor făcute, Consiliul Județean Prahova nu a mai încheiat parteneriatul, iar salariații au declanșat o primă grevă japoneză.
Acțiunea de protest nu a pus în pericol funcționarea centrului medical, însă angajații se confruntă cu probleme financiare din ce în ce mai mari. Ultimă dată au primit bani în luna aprilie, iar sumele au reprezentat jumătate din salariu.
Ce se întâmplă cu centrul de la Boldești dacă nu va fi încheiat parteneriatul de finanțare cu Consiliul Județean Prahova
Directorul Anca Stîrceanu a precizat pentru Observatorul Prahovean că beneficiarii nu sunt momentan afectați de lipsa de fonduri, însă aparținătorii acestora sunt la curent cu întreaga situația, iar îngrijorările sunt foarte mari.
Toată lumea știe că e doar o chestiune de timp până când pacienții vor fi externați din cauza lipsei banilor.
În termeni cinici, finanțarea primită de la CJ Prahova asigură tratamentul și îngrijirea pacienților din județ, iar finanțarea locală acoperă costurile pacienților din Boldești Scăeni.
„În mod normal ar trebui să păstrăm doar pacienții din orașul nostru, dar înainte de toate suntem oameni, nu putem să discriminăm. Au drept la viață, la îngrijire medicală și la supraveghere.
Avem toată deschiderea, vrem să facem treabă și nu se poate.
Am solicitat ajutor tuturor factorilor de decizie implicați în această situație, am înțeles că lucrurile se vor rezolva însă nu știm când. Salariații mă întreabă „când”.
Primăria a alocat sumele aferente până în martie 2025. Cu eforturi deosebite au reușit să ne achite și jumătate din salariile din aprilie, dar sunt în imposibilitatea de a ne mai aloca fonduri pentru viitoarele salarii fără ajutorul acestui contract de asociere, acestui parteneriat încheiat între Consiliului Județean și orașul Boldești Scăeni” a mai precizat Anca Stîrceanu, directorul Unității Medico-Sociale Boldești Scăeni.
Observatorul Prahovean a solicitat un punct de vedere Consiliului Județean Prahova cu privire la această situație însă până la data publicării articolului reprezentanții instituției nu au răspuns.

Sincer acest centru ar trebui inchis sau privatizat. In primul rand mare parte din bugetul primariei Boldesti – Scaeni se duce in acest centru, unde domni din diferite localitati din tara ‘isi trimit’ batranii pe bani putini. In 2025, numai in primele 3 luni s-au dat din bugetul primariei ( din banii contribuabililor ) 800 mii lei.
Un alt lucru ce trebuie adus la cunostinta sunt salariile angajatilor acestui centru. A intrebat cineva cata castiga un medic sau o asistenta? Cine vrea sa isi trimita parintii acolo sa o faca pe banii lor, nu pe banii nostri.
De ce ar trebui închis sau ” privatizat”???? Părere personală, cred că mai mult se încearcă privatizarea…. și cred că nu sunt pacienți din alte județe, ceea ce spuneți dvs cred că este vorba de partea privată a spitalului. Eu zic să vă interesați și de cum sunt îngrijiți pacienții, in contextul că personalul nu și-a luat salariul de 2 luni…..mai gândiți-va🤔🤔🤔
DomnuleToto ( nume de câine), de unde aveti atâtea imformatii? Cumva sunteti unul dintre cei care doriti sa preluati acest spital si sa il privatizati? Daca nu stiati ,finantarea de la primarie pentru UAMS este de 11 miliarde PE AN conform legislatiei, iar fondul de salariu al primariei PE O LUNA este mai mare de 11 miliarde. Mai bine va rugati la Dumnezeu sa nu fiți in locul pacientilor din aceasta unitate si a celor care ,,îi trimit acolo pe bani putini”. În legatura cu salariile sunteti total dezinformat….nu cred ca ati fi lucrat sambata,duminica si sarbatori legale pentru 30 de lei pe luna. Dumneavoastra ce salariu aveti? Noi nu ne-am luat salariile de doua luni dar pacientii nu au avut de suferit. Să vă fie rusine!
DomnuleToto ( nume de câine) de unde aveti dumneavoastra atâtea informatii? Cumva sunteti unul dintre cei care doriti sa preluati acest spital si sa il privatizati? Daca nu stiati, finantarea de la primarie pentru UAMS este de 11miliarde PE AN conform legislatiei ( standard de cost) iar fondul de salariu al primariei PE O LUNA este mai mare de 11 miliarde . Mai bine va rugati la Dumnezeu sa nu fiti in locul pacientilor din aceasta unitate si a celor care ,,îi trimit acolo pe bani putini ” . In legatura cu salariile sunteti total dezinformat…..nu cred ca ati fi lucrat sambata, duminica si sarbatori legale pentru 30 de lei pe luna. Să vă fie rusine!
Domnule „Toto”! Minunat pseudonim! Sunteți unul dintre cei care vor aceasta unitate sau omul lor! Știți cât este costul lunar pe un pacient la privat? Va spun eu, între 5.500-7.000/ luna minim, coplata pacientului și încă 9.000 lei/ luna pentru același pacient decontări de la CAS, adică tot din buzunarul contribuabilului! Cu tot respectul pentru clinicile private, îngrijirea nu este mai buna decât la UAMS! Știu pentru ca am avut o ruda intenata! Personalul din UAMS este de excepție! Cine ar veni la serviciu doua luni și jumătate fără sa fie plătit! Rușine sa va fie!
De ce sa fie închis Domnule Toto,singurul lucru bun in tot Boldestiu!,Se vede cu ochiul liber ca se vrea raul acestei unități.Pacat de personalul acestei unități care lucrează de 2 luni fără salarii,fara a și schimba comportamentul fata de acești batrani.Refetitor la apartinatorii bătrânilor….vom merge cu ei in fața Consiliului Județean in cazul in care se va închide.
Și încă ceva, domnule „Toto”! Nu cumva și dumneata beneficiezi de banii contribuabililor, platit sa nu faci nimic? Salariații din UAMS își merita banii pana la ultimul leuț! Se poarta cu pacienții asa cum s-ar purta cu o ruda! Ii îngrijesc cu multa implicare, ii cunosc de cel puțin 6 ani! Credeti-ma ca nu am ce sa le reproșez!
Cum se face ca pana acum aceasta unitate nu a deranjat pe nimeni! Oamenii aceia munceau fără a fi băgați în seama prea mult! Dintr-o data unitatea a devenit ravnita, un fel de „pohta ce-am pohtit…”. Dintr-o data cheltuie foarte mult! Sa fim serioși! Nu-i frumos sa va jucați cu viata unor oameni care v-ar putea fi părinți sau bunici!
Salut toto,
Daca nu știai , aceasta unitate medicala este singura din județul nostru de acest tip, iar dacă chiar te interesează si te frustrează asa de mult cât ia un angajat acolo, ei bine, tot ceea ce pot spune este ca ia mult mai puțin ca cei din alte centre medicale.
Daca tu consideri ca privatizarea acestiua este o rezolvare, te anunț ca nu este, nu toți au bani pentru a își trimite bolnavii in centre medicale private si nu au cunoștințele necesare pentru a-i ingriji acasa.
Si tin sa te anunț ca acel centru medical nu este doar pentru acea comună si ca nu ar trebui sa te deranjeze ca din bani din taxe si impozite este susținut centrul, deoarece, ce sa vezi, toți le plătim, nu doar tu, dar probabil preferi ca din bani tai primăria sa facă zilele comunei sa bei si sa mănânci la ele.
Inainte sa mai dai vina tot pe angajați, ar trebui sa te uiți la conducerea primăriei, a consiliului județean si la tine, pentru ca nu ai de unde sa stii ce îți rezerva viitorul si vei ajunge si tu la bătrânețe intr un astfel de centru.
RESPECT PENTRU TOTI MEDICII SI ASISTENTII MEDICALI DIN ACEASTA TARA
CA NU AU PLECAT LA PRIVAT SAU MAI RAU IN ALTA TARA.
Ps: statul are nevoie si de centre de genul pentru oamenii simpli, dar tu nu poți înțelege asta, esti puțin frustrat, dar asta este mai avem si astfel de persoane in țară care vor sa privatizam totul si ei sa nu plătească nicio taxa.