Un parfum de mister plutește în aer. Unul dintre cele mai valoroase obiecte ale istoriei noastre, furat de curând de peste granițe, reapare în cel mai neașteptat loc: într-un living boem din Ploiești. Nu, nu e o glumă. Este realitatea pe care echipa Observatorului Prahovean a descoperit-o în exclusivitate.
După luni de căutări intense, anchete internaționale și titluri de presă care au vorbit despre „furtul secolului”, Coiful de aur de la Coțofenești, simbol al tezaurului dacic și piesă de o valoare istorică inestimabilă, a fost „regăsit”… dar nu așa cum vă așteptați.
Ei bine, replica perfectă a celebrului artefact, singura de acest fel cunoscută în România, se află chiar în Ploiești, în casa reputatului profesor și colecționar Lucian Mihăescu.
Pasiunea sa pentru istorie și patrimoniu a transformat locuința într-un adevărat muzeu privat, unde fiecare colț ascunde o poveste.
Coiful, despre care arheologii spun că datează din secolul al IV-lea î.Hr. și care aparținea unui conducător al geto-dacilor, stă acum, sub forma unei replici realizate cu migală și fidelitate acum peste 40 de ani, pe o măsuță din sufrageria elegantă a profesorului Mihăescu.
„Este o piesă la care țin enorm. A fost realizată chiar de mâinile mele, înainte de Revoluție. Nu are valoare materială, dar simbolic… este inegalabilă”, ne-a mărturisit colecționarul.
Am ajuns în locuința sa pentru a realiza un reportaj despre impresionanta sa colecție, care cuprinde insigne rare, ceasuri de epocă, arme, fotografii vechi și obiecte cu valoare documentară. Dar descoperirea replicii Coifului de la Coțofenești a furat complet scena.
Piesa originală, aflată temporar în custodia Muzeului Drents din Assen, Olanda, a fost furată la începutul anului, în ceea ce autoritățile olandeze au descris drept un jaf de mare amploare. Ancheta este în curs, iar piesa originală rămâne de negăsit.
Dar, în așteptarea adevăratei relicve, am găsit în Ploiești o mărturie vie a respectului pentru istorie. Lucian Mihăescu păstrează nu doar o replică a unui artefact unic, ci și spiritul unui popor care nu își uită rădăcinile.
Observatorul Prahovean vă invită să urmăriți, în materialul video de mai jos, interviul în exclusivitate cu omul care a readus în actualitate o parte din Tezaurul Dacic, chiar în inima Ploieștiului.
