- Publicitate -

Ce acuzații îi aduc procurorii fostului primar al Ploieștiului, Andrei Volosevici [VIDEO]

Ultima zi de mandat la Primăria Ploiești s-a încheiat cum nu se poate mai prost pentru Andrei Volosevici. Acesta este acuzat că ar fi amenințat conducerea Hale și Piețe SA pentru a încălca legea.

UPDATE: Primarul Andrei Volosevici și jurnalistul Cătălin Stavri au fost reținuți

”În perioada aprilie-septembrie 2021, în calitate de primar al Municipiului Ploiești (n.r. Andrei Volosevici), fără a avea atribuții în activitatea unei societăți din subordinea Consiliului Local (n.r. Hale și Piețe SA Ploiești), a intervenit în mod repetat, inclusiv prin folosirea de expresii jignitoare și amenințări pe lângă funcționari ai acestei societăți pentru rezilierea unor contracte de închiriere cu o anumită societate comercială. După ce administratorul acestei societăți comerciale a remis o sumă de bani unui jurnalist, primarul a intervenit din nou și prin folosirea acelorași mijloace pe lângă aceiași funcționari publici pentru încheierea unor noi contracte de închiriere cu această societate comercială, deși acest lucru nu era permis” a transmis Florentina Ilioiu, Purtătorul de cuvant al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiesti.

- Publicitate -

VIDEO

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

  1. Vrăjeală ieftină, Volosevici scapă basma curată.Altele sunt ” tunurile” pe care procurorii ar trebui să le ancheteze, lucru care nu se va întămpla.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

La o lună după lucrările Hidro Prahova, problema apei murdare din Șirna pare rezolvată

La robinetele localnicilor din comuna prahoveană Șirna curge în...

Cum contribuie Prahova la Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României

Proiectul Neptun Deep, dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -