Asociația Patronală a Transportatorilor Rutieri (APTR) Muntenia Trans a anunțat că, începând de marți, 6 februarie, companiile de transport călători din Prahova nu vor mai efectua toate cursele din traseele stabilite de Consiliul Județean.
Această decizie a fost luată în semn de protest pentru că nu au fost decontate facturile pentru transportul elevilor pentru lunile octombrie si noiembrie 2023.
”Avand în vedere ca membrii asociatiei nu mai au fonduri pentru a acoperi costurile operationale pentru transportul elevilor, membrii asociatiei sustinând din rezervele lor transportul elevilor pentru lunile octombrie si noiembrie 2023 si ianuarie 2024, vor
organiza un protest” au transmis reprezentanții APRT Muntenia Trans atât Consiliului Județean Prahova, cât și Inspectoratului Școlar Prahova.
Protestul va consta în suspendarea curselor de elevi, pe toate traseele, transportatorii susținând că se află în imposibilitatea financiară de a mai acoperi costurile operationale transportului elevilor.
Protestul îi va afecta pe toți navetiștii, care nu vor mai putea ajunge la destinație odată cu suspendarea anumitor curse, în special celor efectuate dimineața și seara.
”Mentionăm faptul că în seara zilei de 2 februarie, membrii asociatiei se vor întruni în ședință extraordinară, pentru a stabili de comun acord orele în care nu se vor efectua curse la nivel de județ” a fost mesajul transportatorilor.
Astăzi, aceștia au aflat că, în ciuda promisiunilor Ministerului Educației, inspectoratul școlar nu a primit fondurile pentru decontarea abonamentelor elevilor de anul trecut.
Reamintim că pe 31 ianuarie, miniserul anunța că a transmis deschiderile de credite (în sumă de 51.993.212 de lei de la Titlul 57 „Asistență socială”) pentru plata sumelor către operatorii de transport care au eliberat abonamente gratuite de la data începerii cursurilor anului școlar curent până în prezent și pentru plata sumelor forfetare către elevi pentru aceeași perioadă, în limitele de cost stabilite prin hotărâri ale consiliilor județene.
”Cu alte cuvinte, suma cuprinde atât restanțele aferente anului 2023, cât și solicitările primite până astăzi, 31 ianuarie, de la inspectoratele școlare pentru luna ianuarie 2024” preciza Ministerul.
În realitate, transportatorii din Prahova nu au primit un leu, motiv pentru care vor suspenda numeroase curse începând de săptămâna viitoare. Vom reveni cu detalii.