- Publicitate -

Document oficial: Primăria Ploiești condusă de Volosevici a renunțat la 20 de proiecte de mare infrastructură finanțate din fonduri europene. Lista investițiilor abandonate care valorau 77,1 milioane euro!

Primăria Ploiești a notificat Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia că renunță la 20 de proiecte majore de investiții, pierzând astfel o finanțare de peste 77 milioane de euro din fonduri europene. Toate proiectele aveau finanțare obținută de fostul primar PNL, Adrian Dobre și termen de finalizare 31 decembrie 2023. Astfel, Primăria Ploiești, în mandatul primarului Andrei Volosevici (membru PNL și candidat PSD pentru un nou mandat) a pierdut trei ani în care ar fi trebuit să vedem aceste proiecte deja implementate. Vorbim de două autogări în zona de Nord și Vest, de reabilitări de blocuri și unități de învățământ, introducerea canalizării sau de modernizarea infrastructurii rutiere, precum un drum nou, care să lege Gara de Sud de Gara de Vest, modernizarea străzii Gheorghe Grigore Cantacuzino în zona Pasajului CFR Podul Înalt, prin lărgirea la 4 benzi și multe altele. Printre motivele invocate de primăria condusă de Volosevici se numără pandemia și creșterea prețurilor, însă de ce la Târgoviște, Brașov, Sibiu, Timișoara, Buzău, ș.a. investițițiile din fonduri europene s-au realizat și la noi nu? La ei nu a fost pandemie? Nu au crescut prețurile?

- Publicitate -

Primăria Ploiești a dat cu piciorul la peste 77,1 milioane de euro, fonduri europene atrase pentru reabilitarea și modernizarea străzilor, pentru canalizare, în reabilitări de școli și reabilitarea termică a blocurilor, dar și pentru realizarea de autogări.

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia confirmă, într-un răspuns transmis la solicitarea Observatorului Prahovean, că Primăria Ploiești a depus solicitare de renunțare pentru 20 de proiecte majore cu finanțare prin Programul Operațional Regional 2014 -2020.

Valoarea totală a proiectelor la care Primăria Ploiești a renunțat este de 385.790.085,45 lei, adică peste 77,1 milioane de euro.

Pentru cei care au sperat, până în ultima clipă, că proiectele vor fi finalizate la timp, vestea proastă este că pe acest exercițiu financiar Ploieștiul pierde finanțarea europeană.

Semnale cu privire la imposibilitatea de implementare a proiectelor cu finanțare europeană au apărut încă din 2021.

Citește și: Nu asta am votat! Ploieștiul va pierde fonduri europene de 100 de milioane de euro iar subiectul este TABU în primărie

Orice altă scuză, precum aceea că proiectele vor fi realizate pe alte axe de finanțare, în mandatul viitor, este lamentabilă.

- Publicitate -

Practic, Ploieștiul a pierdut trei ani în care aceste proiecte ar fi trebuit finalizate. Chiar și în cazul fericit în care Ploieștiul ar obține noi finanțări, în loc să fie derulate alte proiecte majore de dezvoltare ale orașului, pentru următorul exercițiu financiar, se va încerca atragerea de finanțare pentru ce nu s-a făcut din 2020 până acum.

Reamintim faptul că actuala conducere a Primăriei Ploiești, în frunte cu Volosevici, a tot anunțat că au fost derulate licitații pentru multe dintre proiectele aflate pe lista pentru care se renunță la investiții, care au rămas însă nefinalizate!

Lista proiectelor pentru care Primăria Ploiești a depus solicitare de renunțare

Observatorul Prahovean a transmis ADR Sud Muntenia, agenția care monitorizează implementarea proiectelor pe fonduri europene, următoarea solicitare:

- Publicitate -

”Prin prezenta, în baza Legii 544/2001, privind liberul acces la informații publice, vă rugăm să ne precizați lista proiectelor cu finanțare prin Programul Operațional Regional pentru care Primăria Municipiului Ploiești a depus solicitare de renunțare la investiții. Vă rugăm să menționați titulatura proiectelor, data la care ar fi trebuit să fie implementate proiectele, valoarea proiectelor, precum și motivul invocat în momentul depunerii cererilor de renunțare”.

Răspunsul ADR Muntenia confirmă dezastrul

Conform documentului transmis de ADR Sud Muntenia ziarului nostru, „Primăria Municipiului Ploiești a depus solicitare de renunțare la investiții” pentru următoarele proiecte:

  • Înființarea unui centru comunitar integrat în vederea furnizării de servicii sociale și medicale pentru persoanele din teritoriul SDL cu accent pe persoanele aflate în risc de sărăcie și excluziune socială – valoare totală proiect 2.375.750 lei
  • Creșterea mobilității traficului prin realizare Terminal Multi-Modal Nord Vest incluzând și spații de parcare pentru moduri de transport auto și biciclete (Zona Spital Județean) – valoarea totală – 98.197.848,83 lei
  • Eficientizarea energetică Blocuri în municipiul Ploiești – Lot 4 – valoarea totală – 5.330.132,41 lei
  • Eficientizare energetică Blocuri în municipiul Ploiești – Lot 3 – valoarea totală – 4.246.896 lei
  • Modernizare Școlii gimnaziale nr. 13 – valoarea totală – 1.187.875 lei
  • Reabilitarea, modernizarea și dotarea Liceului Tehnologic „Sfântul Andrei” Municipiul Ploiești – valoarea totală – 7.350.126,36 lei
  • Reabilitarea, modernizarea și dotarea LiceuluiTehnologic 1 Mai – Ploiești – valoarea totală 14.861.011,89 lei
  • Reabilitare bază materială transport auto (Depou Tramvaie și Autobază Troleibuze și Autobuze) – valoarea totală – 105.002.825 lei
  • Modernizare și reabilitare Școală Gimnazială Florin Comișel și construire sală de educație fizică școlară – valoarea totală – valoarea totală – 4220237,5 lei
  • Asigurarea mobilității traficului prin prelungirea legăturii rutiere și de transport public între Gara de Sud și Gara de Vest (strada Libertății) inclusiv lucrări de reabilitare a domeniului public al piețelor gărilor – valoarea totală – 50.444.649 lei
  • Modernizarea strada Gheorghe Grigore Cantacuzino în zona Pasaj CFR Podul Înalt prin lărgirea la 4 benzi, reabilitare strada Gh. Grigore Cantacuzino tronson Șoseaua Vestului – limita oraș, inclusiv Terminal Multimodal – valoare totală – 65.555.957.34
  • Îmbunătățirea condițiilor de locuit ale persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune social din Zum 4 – reabilitarea locuințelor sociale din cartierul Ploiești Nord, bl 27 A, Aleea Cătinei, nr. 3 – Reabilitare/ Modernizare/Recompartimentare – valoare totală 6.966.941,2 lei
  • Eficientizare energetică – Grădiniță cu program prelungit nr. 23 – Mun. Ploiești – valoare totală – valoarea totală – 4.503.128,08 lei
  • Modernizare școală Candiano Popescu și construire sală de educație fizică școlară – valoare totală – 1.476.115 lei
  • Realizarea de branșamente canalizare și extinderea infrastructurii de canalizare în cartierul Mimiu pentru îmbunătățirea condițiilor de trai și calității vieții persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială Zum 2 – valoare totală – 2.970.075,59 lei
  • Reabilitarea sistemului rutier (asfaltarea străzilor) pentru îmbunătățirea accesului la servicii al persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială (străzile Mimiu, Beiuș, Astra, Fierarilor, Fabricilor, Palanca, Brădetului și Smârdan) – valoare totală – 6.395.927,7 lei
  • Modernizare Școala Gimnazială nr. 19 și amenajare /modernizare teren de sport – valoarea totală – 544.526,99 lei
  • Eficientizare energetică Colegiul Tehnic național Alexandru Ioan Cuza – valoare totală – 4.849.416,35 lei
  • Eficientizare energetică – Liceul Tehnologic 1 Mai – Sala de sport – valoare totală – 2.156.366,53 lei
  • Eficientizare energetică – Liceul tehnologic de Servicii Sf. Apostol Andrei, în municipiul Ploiești – valoarea totală 1.402.174,68 lei.

Covid -19, printre motivele invocate de  Primăria Ploiești pentru nefinalizarea investițiilor 

Curioși să aflăm ce motive a invocat Primăria Ploiești în solicitarea de renunțare pentru cele 20 de proiecte, am solicitat ADR Sud Muntenia să ne precizeze în răspunsul transmis la redacție și acest lucru.

Pe lista de motive invocate în vederea „rezilierii”, conform ADR Sud Muntenia, figurează „măsurile prevăzute prin OUG nr. 36/2003 privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaționale finanțate în perioada de programare 2014 – 2020”, dar și „contextul crizei Covid 19, ce a determinat întârzieri în derularea procedurilor”.

- Publicitate -

La capitolul motive pentru care nu au fost finalizate proiectele cu finanțare europeană figurează și „creșterea accelerată a prețurilor, în perioada 2021 -2022, la materialele de construcții, față de cele avute în vedere la întocmirea bugetului proiectului) existente la nivelul 2018), fapt ce a determinat stabilirea unei valori estimate neconforme cu realitatea, cu consecința imposibilității atribuirii contractului de lucrări”.

Tot pe lista de motive pentru care, în mandatul primarului Volosevici (membru PNL și candidat PSD pentru un nou mandat) nu au fost efectuate lucrările figurează „apariția OG 15/30.08.2021 cât și prevederilor OUG 64/2022, modificată cu OUG 171/2022 și cu OUG 44/2023 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe” și „neatribuirea contractului de lucrări (pentru anumite proiecte”.

Citește și: Ploieștiul a rămas fără fonduri europene. Trei sferturi dintre proiecte nu pot fi finalizate la termen

În contextul motivelor invocate de Primăria Ploiești rămâne însă întrebarea cum orașe precum Oradea, Târgoviște, Buzău, Brașov, Sibiu, ș.a.  au atras finanțări europene și au derulat proiectele în acest mandat? Acolo nu au fost majorate tarifele la materialele de construcție? Nu a fost pandemie? Sau nu au existat modificări legislative? La aceste întrebări doar Primăria Ploiești poate să ofere un răspuns.

- Publicitate -

Documentul oficial al ADR Muntenia:

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

8 COMENTARII

  1. Timpul trece, leafa merge. Responsabilii ii stim, dar ce masuri se iau pentru a nu se mai intampla asa ceva? Prin urmare Volosevici ia salariu intreg, sporuri, prime, mai mult a si propus marirea slariilor functiilor de conducere pentru rezultate deosebite….

  2. Pa Ploiești,
    Bye-bye. Arivederci. Adios.
    Eşti un oraș pierdut.
    Hai sa-l alegem a treia oara ca este cu noroc. HHHHheheheofofofoufufuf.
    Nu contați pe mine pentru nenea volo (nu-i greșeală gramaticală).
    Asa zice la horoscop şi PSD.

  3. Încă o dată, incompetența si prostia își dau mâna la conducerea acestui oraș. Pentru toate aceste proiecte pierdute ar trebui ca acesti profitori de funcții sa fie trasi la răspundere.

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Criză de profesori la Școala de Poliție din Câmpina, unde predarea se face în sistem TV

„Numărul de profesori este insuficient în momentul acesta, pe anumite perioade, pe anumite materii”, a declarat Vasile Tache, comandantul Școlii de Agenți de Poliție...

Acțiune rutieră de amploare marți dimineață în Prahova. Unde sunt organizate filtrele

La primele ore ale dimineții, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au organizat o acțiune rutieră de amploare pe două dintre drumurile naționale care...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Criză de profesori la Școala de Poliție din Câmpina, unde predarea se face în sistem TV

„Numărul de profesori este insuficient în momentul acesta, pe anumite perioade, pe anumite materii”, a declarat Vasile Tache, comandantul Școlii de Agenți de Poliție...

Un copil de 13 ani a murit după ce a căzut de la etajul nouă al unui bloc din Iași

Tragedie într-o localitate din județul Iași. Un minor în vârstă de 13 ani și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul nouă...

Acțiune rutieră de amploare marți dimineață în Prahova. Unde sunt organizate filtrele

La primele ore ale dimineții, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au organizat o acțiune rutieră de amploare pe două dintre drumurile naționale care...

„Sunteți acuzat de pornografie juvenilă. Vă rugăm să răspundeți”. DNSC avertizează asupra fraudelor în numele unor autorități publice

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează, luni, asupra mesajelor, link-urilor şi documentelor primite din surse necunoscute sau suspicioase. Instituţia atrage atenţia că se...

„Măcel” pentru a prinde un loc în microbuzele care circulă pe ruta Câmpina – Ploiești. Operator transport: „ Traseul Câmpina -Ploiești e scos din...

Cam aceasta este realitatea „din teren” într-o zi de luni, la prima oră a dimineții, când toți oamenii se grăbesc la serviciu sau să...
Emisiuni
- Publicitate -

Incendiu provocat de explozia unei butelii la Mănești. O femeie este rănită

O femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost rănită luni seară de explozia unei butelii urmată de un incendiu, care a...

Val de ploi, lapoviță și ninsori în Prahova. Prognoza ANM pentru următoarele două săptămâni

După un weekend cu temperaturi de primăvară, vremea s-a răcit accentuat în ultimele ore. Meteorologii au anunțat când să ne așteptăm la un val...

UPDATE-O mașină a luat foc în centrul Ploieștiului [VIDEO]

Un autoturism care se deplasa pe direcția Nord-Sud a luat foc luni după amiază în zona centrală a Ploieștiului, pe Bulevardul Republicii. UPDATE: Mașina care...

Când se deschide Târgul de Crăciun și se aprind luminițele la Sinaia

Pregătirile pentru Sărbătorile de Iarnă sunt în toi la Sinaia, unde a fost stabilită data pentru aprinderea iluminatului ornamental, dar și pentru deschiderea Târgului...

Unde vor fi amplasați brazii de Crăciun în Ploiești

Servicii Gospodărire Urbană (SGU) Ploiești se va ocupa, în acest an, de amplasarea brazilor de Crăciun în municipiu. Pomii vor fi aduși în Ploiești,...
Emisiuni
- Publicitate -