Peste 100 de bărbați au fost bătuți de partenerele de viață în Prahova, în primele nouă luni ale acestui an.
Potrivit unei statistici a Poliției Prahova solicitată de Observatorul Prahovean, din ianuarie și până la începutul lunii octombrie, în Prahova au fost sesizate 751 de infracțiuni prevăzute la legea 217/2003R pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, precum și alte fapte comise în contextul violenței domestice.
Dintre acestea, 157 de fapte au fost înregistrate la nivelul municipiului Ploiești.
Interesant este faptul agresorii nu au fost de fiecare dată bărbații. Astfel, din totalul de peste 700 de autori la nivelul județul Prahova, 113 au fost femei.
Cât privește situația la nivelul orașului Ploiești, în cele 157 de cazuri de agresiune domestică înregistrate în aceeași perioadă, 20 au avut ca autori femeile.
Față de cinci prahovence identificate drept agresoare în urma acestor altercații au fost emise ordine de protecție.
Trebuie precizat și că 662 de bărbați au fost identificați drept autori în astfel de fapte, la nivel județean. La nivelul orașului Ploiești, în aceeași perioadă de timp, 140 de bărbați au fost autorii agresiunilor domestice.
„Din totalul de 119 ordine de protecție provizorii emise de organele de politie, în ceea ce privește cazurile în care femeile au fost identificate ca fiind agresoare, acestea au fost emise față de 5 femei.
La nivelul municipiului Ploiesti nu au fost emise ordine provizori protectie fat de femei.
Din totalul de 119 ordine de protecție provizorii emise de organele de poliție, în ceea ce privește cazurile în care bărbații au fost identificați ca fiind agresori, acestea au fost emise față de 114 bărbați.
La nivelul municipiului Ploiești, au fost emise ordine de protecție provizorii în cazul a 44 de bărbați” au precizat reprezentanții IPJ Prahova.
