Lydia Nesterenko, o jurnalistă din Ucraina care s-a refugiat în Prahova, publică în Observatorul Prahovean articole despre ce se întâmplă în țara sa, ocupată de trupele rusești. Astăzi, Lydia dezvăluie povestea lui Serghei, un tanchist al Armatei ucrainene care a supraviețuit exploziei unei mine.
Ridicați-vă și salvați-vă, în ciuda a tot ce se întâmplă…
Militarii ucraineni au spus o poveste uimitoare despre salvarea fratelui lor dintr-o brigadă mecanizata separată, numita după Campania Cavalerilor de Iarnă. Luptătorul ucrainean rănit, despre care se credea că a murit în urma exploziei unui tanc ce a trecut peste o mină, s-a târât șase kilometri cu picioarele rupte, până la locul unde a putut să-și contacteze colegii și să cheme ajutor.
Serghei este mecanic pe un tanc T-64. În acea zi a intrat pentru a doua oară într-un sat din sudul Ucrainei. Tancul lui a fost primul din coloană. Brusc – o fulgerare și o explozie. Tancul lui Serghei a explodat când a trecut peste o mină. El a reușit să iasă, să se târască câțiva metri până la marginea drumului și să alunece într-un șanț.
A auzit o altă explozie, împușcături, vuietul unui tanc inamic care se apropia din ce în ce mai mult. Serghei a început să sape pământul cu mâinile goale, să dea la o parte nămolul și frunzele uscate de sub el, încercând să se ascundă. Ocupanții ruși au crezut că luptătorul era mort și au mers mai departe. A început o altă bătălie. După ce s-au stabilit în sat, rușii atacau constant armata ucraineană.
Citește și O jurnalistă din Ucraina care s-a refugiat în Prahova, vorbește despre ororile războiului: ”Diminețile mele încep cu mesajul: Este toata lumea în viață?”
Aproape o zi a stat Serghei la marginea drumului, fără comunicații mobile, fără speranță de ajutor, cu picioarele mutilate, dar cu o voință incredibilă să se ridice și să supraviețuiască.
S-a târât, cu dureri groaznice în picioarele rupte, cu febră și cu o sete insuportabilă, fără o înghițitură de apă, ascunzându-se de bombardamentele constante și de dronele care supravegheau zona – așa a parcurs 6 kilometri.
Citește și “Soldații ruși ne-au furat până și lopețile!” Mărturiile supraviețuitorilor războiului din Ucraina care locuiesc în Korosten
Abia atunci când a urcat dealul i-a funcționat telefonul mobil, iar Serghei a putut să-i sune pe frații săi de arme, le-a explicat unde se află, iar apoi cu toată puterea pe care o mai avea a continuat să se târască spre ajutorul mult așteptat. Militarii au reușit să-l salveze la timp pe Serghei, când acesta nici nu mai avea putere să vorbească. A fost transportat la spital, unde medicii au început tratamentul.
Au trecut doar câteva zile și deja vorbește calm despre mântuirea lui și nu se plânge de durerile de picioare și de scaunul cu rotile. Singurul lucru pentru care este supărat este prognosticul medicului că nu va putea merge mai devreme de șase luni. El vrea să revină pe front cât mai repede!
Militarul din Brigada 28 este convins că tovarășii săi din armata ucraineană vor putea să distrugă inamicul și să recucerească TOATE pământurile înainte ca medicul să-i permită să se ridice pe picioare. Spiritul nestăpânit al luptătorului ucrainean i-a salvat viața!
Versiunea în limba ucraineană a acestui articol:
Вибратись й вижити попри все…
Дивовижну історію порятунку свого побратима розповіли
військовослужбовці з окремої механізованої бригади імені Лицарів Зимового походу. Поранений український боєць, якого вважали загиблим внаслідок підриву танка на міні, проповз шість кілометрів з перебитими ногами до місця, де зміг зв’язатися зі своїми й викликати допомогу.
Сергій – механік танка Т-64, в той день він вже вдруге заходив у розбите окупантами селище на півдні України. Його броня йшла першою, раптом – спалах і вибух. Танк Сергія підірвався на міні.
Він зміг вилізти, відповзти кілька метрів до узбіччя дороги та скотитись з неї. Почув чергові вибухи, постріли, гуркіт ворожого танка, що наближався все ближче і ближче. Сергій почав рити землю руками, розгрібати під собою мул та старе листя, зариваючись в них все глибше.
Окупанти подумали, що боєць мертвий і поїхали далі. Розпочався черговий бій. Закріпившись в селі, росіяни безперестанку гатили в бік української армії.
Майже добу без мобільного зв’язку, без надії на допомогу, з понівечиними ногами, але з твердим наміром: вибратись й вижити попри все.
Поповз, зі страшним болем в перебитих ногах, в гарячці та з нестерпною спрагою без ковтка води, ховаючись від постійних обстрілів та безпілотників, які прочісували територію – він здолав зо 6 кілометрів.
Тільки тоді, видершись на пагорб, його мобільний запрацював і Сергій зателефонував до побратимів, пояснив, де він, і тоді з останніх сил продовжив повзти в бік очікуваної допомоги.
Військові встигли вчасно забрати Сергія, коли в нього вже не було сил навіть промовити слово. Його вивезли та передали медикам.
Не минуло й кількох днів, а він вже спокійно розповідає, про свій порятунок та не скаржиться на біль в ногах і на інвалідний візок. Єдине, через що засмучується, то це через прогноз лікаря, що ходити зможе не раніше, як за пів року. І, звісно, через те, що російські окупанти досі тут. Утім танкіст з 28-ї бригади переконаний, що його побратимам, українській армії вдасться знищити ворога і повернути ВСІ наші землі набагато раніше, ніж лікар дозволить йому знову стати на ноги.
Незламний дух українського бійця врятував йому життя!
