- Publicitate -

Rareș Irimia, studentul care iubește și surprinde Ploieștiul prin obiectivul aparatului de fotografiat de la ultimul etaj [foto]

La 20 de ani, Rareș Irimia, student în anul al doilea la Universitatea de Petrol și Gaze, Facultatea de Litere și Științe, Specializarea Informatică, își dedică majoritatea timpului liber unei pasiuni din copilărie: arta fotografică. De curând a postat pe Facebook o galerie impresionantă cu Ploieștiul văzut de la ultimul etaj al unora dintre cele mai înalte clădiri din oraș. Observatorul Prahovean publică un interviu cu cel care ne arată o altă față Municipiului. Galerie FOTO la finalul textului.

Reporter: Cu ce te ocupi când nu înveți?
Rareș Irimia: Chiar dacă sunt student, mă consider un fotograf cu activitate pe segmentul de școli, licee, grădinițe, dar și proiecte de asociere independente, precum și videograf de evenimente full time, independent sau în colaborare cu o echipă din Ploiești pe foto, iar pe video în București. De peste un an sunt implicat pe segmentul de demo tester pentru YellowStore(Nikon) și F64 (testez echipament foto la care realizez review-uri). Din 2018 fac parte din Proiectul PPO (Ploieștiul prin Obiectiv) proiect cu care am încercat să prezentăm și altfel orașul decât așa cum îl știm toți, gri și fără nimic interesant. Ca independent sunt interesat și de Hipodromul din Ploiești, dar nu ca „fotograf oficial”, ci strict din motive de documentare.

De când aveți pasiunea pentru fotografie?
Pasiunea pentru fotografie o am de mic, chiar din clasele primare. Atunci aveam un aparat foto pe care îl foloseam oriunde mergeam cu părinții mei. În adolescență am fost pasionat de fotografia feroviară și indiferent unde mergeam făceam tot posibilul pentru a vizita și fotografia cea mai apropiată gară. Apoi, când am intrat la liceu am devenit ajutor foto și am început să merg la evenimente, inclusiv majorate, alături de un coleg.

Cum ați descoperit această pasiune?
Pasiunea a venit de la tatăl meu. Chiar dacă activează în securitatea cibernetică, avea din tinerețe vechile camere vhs cu casete și un aparat foto permanent cu el.

Vă mai aduceți aminte de prima fotografie cu care v-ați mândrit? Ce ați surprins?
E mult spus m-am mândrit. Primele poze pe care le-am făcut publice au fost cele cu trenuri, dar și cu diverse peisaje.

Ați urmat și cursuri de fotografie sau sunteți autodidact?
De peste 6 ani de când mă ocup serios de acest domeniu nu am fost tocmai adeptul cursurilor. Cum se spune, meseria „se fură” și cu cât lucrezi mai mult pe teren, cu atât acumulezi mai multă informație. În iulie 2021 am câștigat la un concurs un curs de fotografie cu Sorin Petculescu, care mi-a fost foarte util.

Într-o lume dominată de filmări (tik-tok de exemplu) mai e loc și pentru fotografie?
Cred că sunt nișe diferite. Prin tik tok socializăm prin filmări scurte, iar prin fotografie „socializăm” prin momentele surprinse. Impactul pe zona de conținut video m-a și determinat să trec pe segmentul de filmări, documentare video, fără să renunț însă la fotografie.

De ce iubiți Ploieștiul?
Deși cunoaștem cu toții aspectele negative ale acestui oraș, aici am crescut 20 de ani. Ploieștiul se conturează altfel odată cu trecerea timpului. E vorba de iubirea prin înghețarea amintirilor. Am reușit să obțin accesul în clădiri înalte și de la ultimul nivel se vede altfel orașul. De acolo, fiecare loc în care îndrepți aparatul are o poveste specială atât pentru tine cât și pentru oamenii care îți privesc fotografia. Poate acolo e teatrul în care ai cunoscut prima iubire sa locul unde chiuleai de la școală, terenul de joacă din copilărie…

Ce sfaturi le dați celor care și-ar dori să devină fotografi?
Eu sunt activ pe rețelele de socializare și sunt întrebat deseori de tineri ce pot să facă pentru a urma o carieră în domeniu? Le spun că în primul rând trebuie să ai voință și răbdare. Daca îți dorești un anumit lucru nimic nu te poate opri să îl realizezi. Vrei să îți cumperi un aparat foto de 2000 de euro? Prin multă muncă îl poți obține. Și eu, când eram puștan, nu credeam că pot ajunge aici, însă odată intrat la facultate proiectele de foto și video au ”explodat”. Atunci mi-am dat seama că acesta e drumul meu și chiar dacă o să vreau la un  moment dat să renunț, cu siguranță arta foto și video va reveni în viața mea.

Galerie FOTO: Ploieștiul văzut de la ultimul etaj al unor clădiri înalte (sursa: arhiva personală a lui Rareș Irimia)

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți mulțumiți de activitatea primarului Andrei Volosevici în cei doi ani de mandat?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Back to party cu Smiley, la Prahova Value Centre

Back to school, back to work… back to party! Asta îţi propune Prahova Value Centre pentru weekendul 30 septembrie – 2 octombrie. Pentru a face...

Ministrul Educației susține că nu vor fi probleme cu încălzirea școlilor: ”Nu e cazul să trecem în online sau să reducem programul”

În această dimineață, Sorin Cîmpeanu a anunţat că a convocat la Bucureşti toţi inspectorii şcolari generali din toate judeţele României pentru a comunica instrucţiuni...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Back to party cu Smiley, la Prahova Value Centre

Back to school, back to work… back to party! Asta îţi propune Prahova Value Centre pentru weekendul 30 septembrie – 2 octombrie. Pentru a face...

Ministrul Educației susține că nu vor fi probleme cu încălzirea școlilor: ”Nu e cazul să trecem în online sau să reducem programul”

În această dimineață, Sorin Cîmpeanu a anunţat că a convocat la Bucureşti toţi inspectorii şcolari generali din toate judeţele României pentru a comunica instrucţiuni...

Acțiune de tip BLITZ pe DN1 B, în zona Parcului Bucov

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova desfășoară o acțiune de tip ,,BLITZ" pe Drumul Național 1 B, în zona Parcului Bucov. Inspectoratul de Poliție Județean...

Adio, troleibuze Neoplan în Ploiești. Vor fi scoase la vânzare sau casate – PROIECT

Achiziționate în 2010, troleibuzele Neoplan second-hand vor dispărea definitiv din peisajul ploieștean. Un proiect de hotărâre prevede că acestea vor fi casate sau, după...

Mai multe loturi de crenvurști Wudy, retrase de la vânzare din magazinele din România, inclusiv la Ploiești, după depistarea unei bacterii

Mai multe loturi de crenvurști au fost retrase din toate magazinele din țară, inclusiv din Ploiești, după ce furnizorul a lansat o notificare prin...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -