Nimic nu poate fi mai cumplit pentru niște suflete de 7 și 9 ani, decât să trăiască o viață purtând povara cuvântului „orfan”. Nimic nu poate fi mai dureros decât să știi că mama e, de acum, doar în fotografii înrămate, în amintiri mult prea puține ca să poată fi numărate și în visuri de copii prea mici pentru o traumă atât de mare. Este povestea Mariei și a lui Tudor, două minuni, care, aidoma altor micuți de vârsta lor, au avut o copilărie frumoasă alături de mami și tati. Asta până într-o zi, când mama a plecat. Nu de bunăvoie, ci pentru că Acolo Sus, cineva a avut mai multă nevoie de ea.
Tudor și Maria s-au bucurat, în scurta lor copilărie, de o viață ca în povești. Una în care mama împletea fetiței codițe, iar băiețelului îi citea povești cu prinți și zmei. Întotdeauna, dar întotdeauna, binele învingea răul. Așa cum se întâmplă în orice poveste. Spun scurtă pentru că viața i-a maturizat înainte de vreme și le-a dat o „lovitură” mult prea greu de dus.
De la speranțe și visuri, la suferință și întuneric
Soarta mămicii de doar 36 de ani a fost pecetluită când a aflat că suferă de cancer la sân. Se întâmpla în urmă cu trei ani. Au urmat terapii peste terapii, o luptă contra cronometru, speranțe, apoi iar visuri năruite, din nou un licăr de lumină, după care, în ultima zi a lui 2021, totul s-a stins.
Cu lacrimi în ochi, Mirel Dolofan, președintele Asociației „Marinuș Gălbenuș” vorbește despre „povestea de femeie”, care a luptat până în ultima clipă pentru a putea fi alături de cele două minuni ale ei. „Mi-a spus, cu voce stinsă, înainte să se ducă: „Mirel, până aici mi-a fost, eu o să plec, rămân în urma mea soțul și copiii mei, minunile mele. Știu că boala mea le-a răpit viitorul, rămân cu durerea și datoriile acumulate. Ce vor face ei singuri fără mamă? Cum se va descurca el singur, cu doi copii? Știu că o va face, dar cum…?”
„Mami, azi ne faci prăjitura aceea bună?” Întrebarea pe care Tudor și Maria nu o vor mai adresa niciodată
Tudor și Maria sunt elevi în Ploiești, unul la clasa pregătitoare, iar celălalt în clasa a treia. E greu să simtă cum mama nu îi mai ocrotește decât de Acolo, de Sus, e greu să nu mai aibă cine să le îndrume micuțele mâini pe caiețelele de școală, e greu să nu mai aibă cui spune: „mami, azi ne faci prăjitura aceea bună de ne lingem pe degete?” E greu și să nu mai aibă cine să îi dojenească cu blândețea de mamă și cine să le arate drumul drept și fără spini al vieții.
Vor să plece din garsoniera cât o cutie de chibrituri
Tatăl, evaluator pe fonduri europene, face eforturi supraomenești pentru a suplini rolul ființei dragi, pierdute într-un final trist de decembrie, pe care nu îl va uita niciodată. Luptă de acolo, din garsoniera cât o cutie de chibrituri în care își crește cei doi copilași, alături de o bunică bătrână și bolnavă, să „spargă” cumva pereții aceia, care parcă îi sufocă. Și la propriu, dar și la figurat. Vrea să o ia de la capăt. Să își scoată copiii din locul în care și-au văzut mama dându-și ultima suflare, după ce le-a sărutat mâinile micuțe. E-o traumă mult prea greu de dus, aproape imposibil.
Asociația „Marinuș Gălbenuș” sau oamenii care fac miracole pentru semenii lor
Aici intervin oamenii frumoși, oamenii -lumină, care, în momentele grele, par a fi trimiși de-ai lui Dumnezeu să le arate acestor micuți că, totuși, viața are și părțile ei frumoase. Că după orice furtună, indiferent de ravagiile pe care le lasă în urmă, sufletești în cazul de față, răsare soarele. Iar soarele sunt toți oamenii de bine care vor să fie îngeri pentru a cicatriza rănile acestor copii. Și ale unui tată care a luptat până în ultima clipă pentru ca moartea să nu îi roadă familia. Degeaba. Ea a fost mai puternică, iar el, tatăl minunilor Tudor și Maria, are obligația de a fi și mai puternic pentru a-și face copiii oameni mari.
Nevoie de sprijin pentru renovarea unui apartament în care urma să își clădească fericirea în patru
Înainte de apariția bolii care le-a răpit mama, familia reușise să cumpere un apartament în Ploiești. Voiau să lase garsoniera cât o cutie de chibrituri și să le ofere celor doi copii șansa de a visa în voie, de a putea alerga în propria casă, fără ca pereții să îi mai strângă atât de dureros. Nu au reuși să ducă la îndeplinire acest vis. Aproape 400.000 de euro s-au dus către salvarea vieții femeii de 36 de ani. Până când, așa cum precizam, totul s-a stins, iar bezna a cuprins atât mințile micuțe ale frățiorilor, cât și pe cea a tatălui, obligat să își țină lacrimile în frâu, să strângă din dinți și să meargă mai departe pentru copilașii lui.
Mirel Dolofan, președinte Asociația „Marinuș Gălbenuș: „Ne-ar prinde bine niște mâini de ajutor. Doar eu, tatăl și un prieten am scos zeci de saci de moloz din acel apartament. E distrus complet. Singuri nu putem, e o misiune imposibilă. E nevoie de o centrală termică, meseriași pe partea de instalații electrice și sanitare, parchet, gresie, faianță, mobilier. Tot ceea ce înseamnă o renovare completă. Ne-ar trebui oameni buni, voluntari pricepuți la rigips, glet, șape, instalații. Firmele ne pot ajuta cu materiale de construcții, mobilier, aparatură, totul pe bază de contract de sponsorizare. Cei care vor să sprijine la renovarea apartamentului cu donații individuale, pot accesa https://marinusgalbenus.ro/donez/ , cu mențiunea „Casa Piticilor”. Acești copii merită să zâmbească din nou, chiar dacă golul pierderii mamei, ființa care i-a adus pe lume, nu va putea fi umplut niciodată cu nimic . Pentru orice informații, idei, consultări, vă stăm la dispoziție 24/24 la numărul de telefon 0760.613.763 sau [email protected]. Vă mulțumim cu recunoștință”.
Ce spuneți, le aducem împreună zâmbetul pe chip acestor copii, le redăm speranța?
Știm că sunt mii de Marii și Tudori în țara asta care trec prin drame similare. Pentru fiecare, trebuie să existe un om sau mai mulți care să le arate partea frumoasă a vieții, indiferent de duritatea cu care ea îi încearcă nemeritat. Pentru micuții ploieșteni Maria și Tudor tu poți fi acel om. Iar alături de tine, alții și alții și mereu alții… Până când căldura umană le va încălzi sufletele acum mult prea triste și înghețate din cauza pierderii mamei și a unor pereți, care, pe zi ce trece, strâng și dor din ce în ce mai tare.
