Vieți distruse de legea pumnului. Prahova are o singură locuință protejată, cu finanțare publică, pentru femeile maltratate de către partenerii abuzatori

0

Trăim într-o societate în care violența asupra femeilor este o realitate tolerată și în fața căreia statul român pare să închidă ochii. Mult prea puține centre de stat care să protejeze victimele de agresori, dar și mult prea puține victime care să raporteze faptul că sunt abrutizate de către partenerii de viață. Prahova are, la momentul de față, o singură locuință protejată, care poate găzdui 6 femei, victime ale violenței domestice. Un singur loc este ocupat acum, asta deși statisticile indică faptul că, la nivel de județ, au fost raportate peste 1000 de cazuri de femei abuzate de soți, în multe situații chiar în prezența copiilor.

„ Am văzut femei care nu mai aveau nici măcar un loc pe corp care să nu fie învinețit”,

spune Mihaela Șindilă, director executiv adjunct DGASPC Prahova, în contextul în care, astăzi, la nivel internațional, este marcată Ziua pentru eliminarea violenței împotriva femeilor.

Sindromul Stockholm – dependența victimei de agresor 

De câte ori nu ne-a fost dat să auzim replici de genul : „mă bate, dar stau cu el ca să aibă copilul tată” sau „mi-e rușine, mi-e teamă de gura lumii”, „unde să mă duc cu cel mic/ cei mici?”, „poate s-o schimba”, ori, și mai rău, „m-a bătut, dar și eu am meritat-o”. Psihologii spun că în astfel de situații vorbim deja despre sindromul victimei care devine dependentă de agresor. De câte ori nu am auzit de celebrele căzături în baie, pe scări sau lovituri în ușă. Nu contează că poveștile nu sunt deloc plauzibile. Astfel de persoane abuzate au mai multă încredere în agresori decât în ceilalți, de aici sindromul Stockholm.

Prea puține sunt, așadar, femeile care cer ajutor, în multe cazuri ajungându-se inclusiv la crime comise de către partenerii de viață, motivele cele mai frecvente fiind gelozia, consumul de alcool sau problemele de natură psihică.

Dincolo de sloganuri, proiecte, programe și strategii stă realitatea dureroasă: a crescut numărul femeilor bătute, violate sau supuse presiunilor psihice în propriile case, de multe ori, chiar în prezența copiilor, care capătă traume greu de dus în viață.

Abuzul și agresivitatea sunt atât de înrădăcinate, mai ales în familiile din mediul rural, încât au devenit parte a unui bagaj emoțional pe care femeile îl cară după ele și îl dau mai departe fiicelor lor, dacă nu se trezesc și nu devin conștiente de anormalitatea unor astfel de situații. Lovite, batjocorite și umilite, astfel de femei rămân cu traume adânci atât pe trup, cât și în suflet. Unele ( nu multe la număr) au curajul să o ia de la capăt, altele rămân pradă celor cărora le-au jurat credință veșnică.

În Prahova există o singură locuință protejată pentru femeile maltratate de către parteneri

Așa, „șchiop” cum este sistemul nostru, totuși, o mână de ajutor, victimele violenței domestice pot primi. Numai să vrea și să nu se complacă, așa cum menționam într-o viață de calvar, din cauza faptului că societatea „le judecă”.

„ În Prahova avem un singur centru de stat destinat femeilor supuse agresiunilor, de cele mai multe ori fizice. Au curajul, într-un final, să ceară ordin de protecție împotriva soțului abuzator și vin în această locuință protejată pe care o ținem sub anonimat. Și asta tocmai din cauza faptului că am avut situații în care a trebuit să chemăm Poliția fiindcă partenerul agresiv a aflat unde este femeia pe care a torturat-o fizic luni sau ani la rând. Păcat că mentalitatea și lipsa de educație nu le determină pe femeile supuse torturilor fizice, dar și psihice să ceară ajutor. Se complac și nu puține au fost situațiile în care s-a ajuns la tragedii.” ne-a mărturisit Mihaela Șindilă, director executiv adjunct, DGASPC Prahova.

Cele mai multe situații de violență domestică sunt reclamate, atunci când femeile ajung la limită, prin apelarea numărului unic 112. 0244.983 este un alt număr la care femeile maltratate pot suna, iar echipa care asigură permanența se deplasează la fața locului pentru a lua măsurile ce se impun.

Până acum 2 ani, în județ nu exista niciun centru pentru victimele violenței domestice, finanțat de la bugetul public

Locuința protejată din Prahova, unica de stat, a fost deschisă în urmă cu doi ani, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați. Tot acolo funcționează și un centru maternal unde ajung femei însărcinate sau cu copii foarte mici, care fie nu au unde să stea, fie, la fel, au fost supuse abuzurilor fizice, de cele mai multe ori. Capacitatea acestui centru este de 15 locuri.

Pat, masă, bonuri valorice, terapie, pază și șansa la o viață cât de cât normală

În cadrul acestei locuințe protejate, femeile, victime ale violenței domestice, duc o viață cât se poate de normală. Asta, deși teroarea le însoțește la fiecare pas. Este și motivul pentru care li se acordă consiliere psihologică și lungi ședințe de terapie. Prahovencele care ajung aici beneficiază de pat și masă, bonuri valorice zilnice în cuantum de 16,6 lei, pot merge la serviciu, odată recuperate după terapie, iar locuința protejată beneficiază de sistem de securitate. Femeile pot sta în acest spațiu comun timp de un an, cu posibilitate de prelungire, dacă situația o impune.

Din păcate, da, este insuficientă o singură astfel de locuință protejată, cu finanțare publică, date fiind statisticile îngrijorătoare cu privire la numărul mare de abuzuri comise împotriva femeilor. Însă, clar, spun specialiștii, este nevoie și de o schimbare a mentalității în rândul femeilor maltratate fizic. Să tacă, să suporte și să îndure chinuri de neimaginat din partea așa zișilor soți nu este soluția. Legea pumnului nu este lege. Iar conștientizarea nu trebuie făcută doar azi, de Ziua Internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, ci în fiecare zi.

foto  cu caracter ilustrativ

 

 

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău