Binele se construiește picătură cu picătură și fapta bună laudă pe om, nu vorbele. Iar timpul pentru tot ceea ce înseamnă gest frumos nu expiră niciodată. Iubirea față de semeni l-a determinat pe Florin Ghica, un tânăr din Valea Călugărească, să se gândească un pic altfel la ceea ce înseamnă debutul acestui an școlar.
Zeci de copii cu posibilități materiale precare au șansa de a intra, unii dintre ei pentru prima dată, într-o frizerie. Florin este omul care îi va tunde gratuit pe copilașii sărmani din comuna prahoveană, astfel încât prima zi de școală să nu îi facă pe micuții nevoiași să se simtă diferiți față de colegii lor.
„Accept plata în zâmbete”
Tânărul stilist din Valea Călugărească nu este la prima inițiativă de acest gen. Îl întreb de ce s-a gândit la această modalitate inedită de a-i sprijini pe copiii necăjiți de la el din localitate. Îmi răspunde senin:
„De ce nu? Meseria de barber, în esență, înseamnă a dărui. Am decis ca și pentru începerea acestui nou an școlar să lucrez cu sufletul și voi accepta plata în zâmbete din partea copiilor. Este, consider, cea mai frumoasă răsplată. Chiar dacă e un gest mărunt, pentru acești copii înseamnă enorm. Spun asta din experiențele anterioare pe care le-am avut. Sunt copii care habar nu au ce înseamnă să intri într-un salon și să fii răsfățat de un stilist. Sunt copii care, din păcate, cunosc doar nefericirea. E un gest de omenie și atât!”
Profesionist în arta hairstylingului, Florin Ghica, menționam, nu este la prima acțiune de acest fel. A derulat, din 2019 până în prezent, numeroase acțiuni caritabile pentru a susține și ajuta copii din familiile defavorizate, care nu au posibilitatea de a intra într-o frizerie pentru a-și aranja părul. Măcar la debut de an școlar… Sunt acei micuți cu o situație financiară deplorabilă care, aflând acum de inițiativa lui Florin, și-au făcut deja programare chiar și pe 13 septembrie.
„Nu toți ne-am născut cu mir în frunte”
„Am deja 25 de copii programați pentru a fi tunși gratis pentru prima zi de școală. Sunt uimiți și copleșiți de un gest pe cât de banal, pe atât de important pentru ei. Eu am o vorbă: nu toți ne-am născut cu mir în frunte. Dacă poți ajuta, fă-o fără să pregeți! Eu nu vă gândiți că am zeci de angajați aici. Nu. Am derulat astfel de acțiuni caritabile singur. De-abia acum mi s-a alăturat un coleg. Voi face fapte frumoase pentru copiii din Valea fiindcă așa simt. Și, cum vă spuneam, accept plata în zâmbete din partea acestor copii nevoiași”.
Același Florin Ghica va sprijini copiii ce vor trece pragul frizeriei sale și cu câte un pachet cu rechizite școlare. Asta pentru a-i face pe micuți să simtă, cu adevărat, bucuria începerii școlii.
Prahoveanul se pregătește și de o nouă vizită la un centru din București, unde sunt găzduite victimele violenței domestice. Mame și copii care nu mai găsesc alinare în nimic. Și pentru care un gest frumos contează. Iar Florin Ghica, omul pentru care cea mai bună afacere constă în a-i face pe alții fericiți, va fi prezent pentru a le oferi copiilor un mic moment de bucurie și răsfăț.
Da, e adevărat, se spune că faptele frumoase se fac în tăcere. Însă puterea exemplului în orice și oriunde „nu este doar o formă de educație, ci este SINGURA.”