După aproape doi ani, la insistențele unor amici iubitori de drumeții montane, sâmbătă mi-am făcut curaj să plec pe Valea Prahovei, pe care am evitat-o din cauza blocajelor de pe DN 1.
Am plecat de dimineață și, după ce am întâlnit ”o coloană în mișcare”, așa cum îi spun polițiștii de la Rutieră, la intrarea în Comarnic, am ajuns în zona Piatra Arsă.
La intrarea pe drumul ce duce către Babele, am întâlnit trei bărbați îmbrăcați în verde, care cereau bani.
Citește și Un prahovean a reclamat la Consiliul Concurenței tarifele telecabinei. O cursă Bușteni-Babele-Peștera și retur costă 250 de lei
Inițial, am crezut că este vorba de o taxă de parcare, dar am fost abordat ca ”pieton”: trebuie să plătiți o taxă de vizitare de 10 lei.
Recunosc că am fost luat prin surprindere de solicitarea celui care am înțeles că este ”ranger”, de fapt angajat al Romsilva, pentru că era prima dată când mi se cereau bani să mă plimb pe munte.
L-am întrebat de ce trebuie să plătesc taxa iar domnul respectiv mi-a răspuns senin că banii ajung la bugetul de stat.
Am insistat și l-am întrebat concret, cum sunt cheltuiți banii pe care mi-i cere cu zâmbetul pe buze la ora 8 dimineața și mi-a răspuns că se fac frecvent ecologizări ale traseelor montane.
Cu alte cuvinte, eu a trebuit să plătesc o taxă, nici nu mai contează valoarea ei, pentru colectarea gunoiului aruncat de niște nesimțiți.
Întreb și eu, ca fraierul plătitor de taxe și impozite, nu mai bine îi sancționăm pe ghiolbanii care confundă muntele cu tomberonul decât să le finanțăm nesimțirea?! Voi ce părere aveți? Lăsați un comentariu prin intermediul formularului de mai jos.

Văd că pe chitanță scrie, valabilitate 3 luni… Adică mai puteți merge în astea 3 luni fără să platiti o nouă taxa?
așa ar trebui
Pai, e incorect prin faptul ca si unul care arunca gunoiul, si unul care nu arunca, platesc acelasi tarif… Asta e una, a doua este – taxa de vizitare a ce? Ca nu inteleg, parca era domeniu public…
Nemernicii aia au procedat ca ” parcagii ” din Bucuresti. Ce fac ei este total ilegal. E ca si cum ar cere taxa turistilor care coboara din tren la Sinaia, sau la Busteni. In mod normal trebuia sunat la Politie. ROMSILVA sa-si vada de treburile ei si sa impiedice taierile ilegale.
Si la intrarea in alte rezervatii se platesc taxe ( de exemplu la Durau ) . Este corect si normal atat timp cat sunt amenajari pe traseu, se marcheaza si se ecologizeaza traseele turistice. Taxa nu exclude amenzile care trebuie date pentru cei care arunca gunoiul acolo.