- Publicitate -

Apel disperat al locuitorilor din Blejoi, unde o pulbere albă se așterne periodic peste curți, case și mașini: ”Respirăm otravă de la Rafinăria Vega!”

Mai mulți cititori care locuiesc în apropierea rafinăriei Vega ne-au sesizat că, periodic, casele, mașinile, curțile sunt acoperite de o pulbere albă, rezultată cel mai probabil în urma procesului de ecologizare a depozitelor cu reziduuri petroliere aflate în incinta unității.  Primarul comunei Blejoi susține că a sesizat Garda de Mediu, dar că nu poate lua alte măsuri deoarece rafinăria se află pe raza Municipiului Ploiești. Observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere și companiei Rompetrol, proprietarul rafinăriei. Imagini la finalul articolului.

UPDATE: Reacția rafinăriei Vega la acuzațiile de poluare ale locuitorilor din Blejoi: ”O mică cantitate de praf de var a fost purtată de vânt către casele din apropiere”

- Publicitate -

Un cititor care locuiește în satul Țânțăreni, comuna Blejoi, ne-a transmis următoarea sesizare:

”Ne confruntăm de aproape un an cu o problemă foarte gravă. Toți locuitorii din apropierea rafinăriei VEGA ne intoxicăm zilnic cu un praf înecăcios și un miros insuportabil. Unii vecini au sesizat autoritățile de mediu și răspunsul lor a fost ca noxele sunt în limitele normale. Am luat legătura cu dl. primar, care a confirmat că știe despre această problemă, că zilnic primește sesizări scrise, dar că această rafinărie aparține de Municipiul Ploiești și nu ne poate ajuta. Pentru a vedea cât de cât cu ce ne confruntăm vă trimit câteva poze cu rugămintea și speranța că ne puteți ajuta”.

- Publicitate -

Contactat de observatorulph.ro, primarul comunei Blejoi, Adrian Dumitru, a declarat: ”Confirm faptul că mulți locuitori din zonă se plâng de poluarea de la Vega. Noi am făcut demersurile legale și am sesizat Garda de Mediu Prahova. Așa cum le-am transmis și locuitorilor mei, Rafinăria Vega se află pe teritoriul Ploieștiului și nu pot face mai mult. Din păcate, cetățenii suferă din mai multe cauze, fiind vorba de o poluare, inclusiv una olfactivă, dar și de depuneri de praf alb pe mașini care mătuiește vopseaua”.

Observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere și companiei Rompetrol, proprietarul rafinăriei.

VIDEO

- Publicitate -

FOTO

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -