Legea privind pensionarea mai devreme cu doi ani a locuitorilor din Ploiești și localităților limitrofe a fost publicată în Monitorul Oficial. DOCUMENT

Legea prin care locuitorii din Ploiești și Brazi, precum și a celorlalte comune limitrofe acestora, pe o rază de 8 km, vor ieși mai devreme cu doi ani la pensie, fără penalizare, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Observatorulph.ro publică textul integral al Legii 207 pentru modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010  privind sistemul unitar de pensii publice, care a intrat deja în vigoare.

LEGE 207/2020 Vigoare
Emitent: Parlament
Domenii: Pensionari, pensii
M.O. 858/2020
Lege pentru modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

M.Of.Nr.858 din 18 septembrie 2020                            Sursa Act:Monitorul Oficial

LEGE Nr. 207 pentru modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010  privind sistemul unitar de pensii publice

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

Articol unic.Alineatul (5) al articolului 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins:

„(5) Persoanele care au locuit cel putin 30 de ani in zonele afectate de poluarea remanenta din cauza extractiei, prepararii si arderii carbunelui sau a sisturilor bituminoase, a extractiei si prepararii minereurilor de uraniu, a extractiei si prelucrarii minereurilor feroase si neferoase cu continut de praf sau de emisii de gaze cu efect de sera, de amoniac si derivate, de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat si siliciu ori de radiatii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice si/sau de cocs metalurgic, a prelucrarii titeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a titeiului parafinos si neparafinos, a distilarii titeiului in vederea producerii pacurii si a uleiurilor, respectiv in localitatile Baia Mare, Calarasi, Copsa Mica, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Targu Mures, Tarnaveni, Turnu Magurele, precum si in localitatile Aninoasa, Baia de Cris, Baita, Brad, Calan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orastie, Petrila, Petrosani, Soimus, Teliuc, Uricani, Vetel, Vulcan din judetul Hunedoara, localitatile Abrud, Baia de Aries, Lupsa, Rosia Montana si Zlatna din judetul Alba, localitatile Victoria si Fagaras din judetul Brasov, localitatea Galati din judetul Galati, localitatile Ciulnita si Slobozia din judetul Ialomita, localitatile Brazi si Ploiesti din judetul Prahova, localitatile Iacobeni si Vatra Dornei din judetul Suceava, localitatile Margina, Nadrag si Tomesti din judetul Timis, localitatile Berbesti si Ramnicu Valcea din judetul Valcea, pe o raza de 8 km in jurul acestor localitati, beneficiaza de reducerea varstei standard de pensionare cu 2 ani fara penalizarea prevazuta la alin. (4).”

Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata.

  1. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR,                   p. PRESEDINTELE SENATULUI,
    FLORIN IORDACHE                                ROBERT-MARIUS CAZANCIUC

Bucuresti, 18 septembrie 2020.
Nr. 207.

OCPI urmează să nominalizeze lista localităților din jurul Ploieștiului și Braziului ai căror locuitori vor beneficia de această lege inițiată de deputatul PSD de Prahova, Laura Fulgeanu Moagher. Din punct de vedere geografic, acestea sunt: Bucov, Valea Călugărească, Blejoi, Berceni, Strejnic, Bărcănești și Pucheni.

 

Ai un pont? Contactează-ne pe WhatsApp la: 0726.221.596