Factura primită de o gravidă de la Maternitatea Ploiești: mâncare 20 de lei, medicamente: 17,34 lei, cazare 1579 de lei, dublu decât la Hotel Hilton. FOTO DOCUMENT

1

După ce imaginea publicată ieri de observatorulph.ro de la Maternitatea Ploiești, în care pacientele stau de vorbă la gard cu rudele, mai rău ca la pușcărie, s-a viralizat, astăzi publicăm un document care l-a revoltat pe un viitor părinte. Deși pacienta nu a plătit factura, aceasta fiind decontată de Casa de Asigurări de Sănătate, interesante sunt sumele aferente serviciilor de cazare, respectiv medicale.

Este vorba de factura pe care a primit-o viitoarea mămică de la Maternitatea Ploiești unde a fost internată două zile.

Astfel, costurile de spitalizare, fără mâncare sau medicamente, au fost de 1579 de lei, adică 789 de lei pe zi!

La acestea s-au adăugat cele cu hrana, medicamentele și investigațiile medicale, care au fost însă mult mai mici, în total 159 de lei, după cum urmează:

Cheltuieli hrană: 20 de lei, Medicamente: 17,34 lei, Ecografie: 30 lei și Analize medicale: 91 de lei.

Așadar, din suma totală de 1738 de lei cheltuită de maternitate pentru îngrijirea gravidei în cele două zile doar 159 de lei au costat mâncarea, analizele și medicamentele, restul fiind încadrat la capitolul ”costuri spitalizare”, adică cele de cazare (utilități, salarii, materiale de curățenie etc).

Chiar dacă pacienta era asigurată, nefiind obligată să achite factura respectivă, care are în acest caz un rol strict informativ, sumele respective l-au indignat pe viitorul părinte, care ne-a trimis factura împreună cu următorul mesaj: 

”Ajutați-mă si pe mine sa ma lămuresc cu ceva pentru ca in momentul asta sunt foarte revoltat. O zi de cazare in Maternitate costa aproximativ 800 de lei! Pentru ce?? Ca alte cheltuieli cum ar fi masa, medicamente si investigații sunt decontate si ele, separat. 800 de lei pentru niste condiții nu tocmai bune e jenant. Cred ca de aici pleaca problema sistemului de sanatate din România…”

Contactat de observatorulph.ro, directorul medical interimar Călin Boeru a declarat: ”Îmi pare rău, dar eu nu prea mă pricep la partea contabilă. O să-i întreb și eu pe colegii mei de la Financiar să detalieze”.

Observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere conducerii unității medicale și prin poșta electronică.

Factura record primită de un pacient vindecat de covid la Câmpina

O altă factură a unui spital din Prahova care s-a viralizat a fost cea emisă de Spitalul Municipal Câmpina unui bolnav vindecat de covid, în valoare de 168.262 de lei, pentru șapte zile de spitalizare, în luna aprilie. Oficialii spitalului au susținut atunci pentru zf.ro că suma este justificată pentru că include și cheltuielile cu plata personalului medical, al celui de întreţinere, pază, energie și utilităţi raportat la numărul mic de pacienți COVID tratați în perioada respectivă.

O noapte de cazare la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din București, Athenee Palace Hilton, pentru o persoană, costă 428 de lei

 

 

 

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

1 COMENTARIU

  1. Așa ne fura statul pe față, indiferent de culoarea politică. De aceea vreau sa fiu întrebat unde sa imi plătesc contribuțiile sociale:la stat sau la privat. Se fac ca ploua, pt ca suntem un neam delasator, care nu inteprinde nimic. Sa facă altul. Și în felul acesta au să mai fure 20 de ani

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău