Apelul disperat al unei asistente ATI, din Ploiești: ”Purtăm o mască, timp de 12 ore, în condițiile în care masca de unică folosință trebuie schimbată la 4 ore obligatoriu sau dacă se udă din cauza respirației!”

1
23719

Contează apelurile autorităților, contează să nu fim panicați, dar mai presus de toate contează realitatea, spusă de personalul medical, oamenii de dincolo de ușile spitalelor, care nu au niciun interes să cosmetizeze realitatea.

Ne-am trezit târziu, deși devenise evident că necazurile nu ne vor ocoli. Mereu ne trezim târziu și mereu ni se reproșează că exagerăm, presă și pacienți care au avut de a face cu sistemul de sănătate din România. Suntem față în față cu realitatea dură, iar mirosul de tămâie pare să fie mai puternic decât cel de dezinfectant.

Auziți din ce în ce mai des semnale de alarmă trase de oamenii din sistemul sanitar. Zi de zi sunt așteptate măști și costume de protecție. Abia astăzi a sosit un transport de echipament medical din Coreea de Sud și cine știe când va ajunge pe la spitale. Nu e târziu? Noi credem că DA. La fel cred și mulți medici și asistente, care nu mai sunt dispuși să mai țină incompetența managerială sub preș. Suntem paranoici în presă, sunt paranoicii medicii și asitenții? Atunci cum sunt cei care au generat dezastrul de la Suceava?

Iată o relatare a unui cadru medical din secția ATI, de la SJU Ploiești, un spital pe care facem eforturi alături de comunitate să îl susținem.

”Un strigat de ajutor al personalului medical dintr-o secție care este în linia întâi! În momentul de față, ne confruntam cu probleme majore la echipamentul banal de protecție în secția ATI!

Ne sunt repartizate mănuși, măști de unică folosință și hârtie de șters pe mâini, cu restricție maximă!

Purtăm o mască, timp de 12 ore, în condițiile în care masca de unică folosință trebuie schimbată la 4 ore obligatoriu sau dacă se udă din cauza respirației! Și nu este o mască profesională, ci una ieftină, ineficientă.

Mănușile trebuie schimbate după fiecare manevră în parte (recoltări de produse biologice, aspirație traheobronsică, schimbarea poziției pacientului și igienizarea lui etc.) și asta pentru fiecare pacient în parte!

Noi avem nevoie de echipament de protecție corespunzător privind cazurile suspecte de coronavirus, ca să numai vorbesc de cei care vor fi confirmați!

În momentul de față nu dețin informații despre stocul de echipament existent pentru secția ATI, doar că s-au făcut comenzi pentru achiziția lui. Nu ne este teamă de tratarea tuturor celor care vor avea nevoie de noi, dar nu cu mâinile goale!

Nu vrem sa fim aruncați în luptă fără armele necesare! Vrem protecție pentru noi, pentru familiile noastre și pentru societate! Cerem prea mult? Suntem aici pentru voi, făcându-ne meseria, dar trebuie să cunoașteți adevărul necosmetizat. Sperăm din tot sufletul să nu fie nevoie să ajungeți aici, unde vă asigurăm că vom face tot ce este necesar, cu sau fără echipament, dar nici nu vrem să vă înșelăm așteptările! Cu siguranță veți încerca să ne susțineți și pentru asta VĂ MULȚUMIM!”

La rândul nostru, le mulțumim cadrelor medicale care relatează cu acuratețe adevărata situație din spitalele românești!

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here