Un incendiu puternic a izbucnit duminică dimineaţa la hotelul Ioana din Sinaia. Focul pornit dintr-o cameră a cuprins etajul trei al hotelului cu 23 de camere şi s-a propagat spre acoperiş pe o suprafaţă de 150 mp.
50 de persoane au fost evacuate, toate în deplină siguranţă, ISU intervenind cu nu mai puţin de 6 autospeciale şi 50 de pompieri. Imediat după evacuare, turiştilor li s-a oferit posibilitatea să fie cazaţi la hotelul Mara. Unii dintre aceştia au ales să plece acasă. Hotelul Ioana are autorizaţie de securitate, încă din anul 2010, ultimul control fiind făcut anul trecut. Reprezentanţii ISU spun că hotelul este asigurat.
- Publicitate -
După mai bine de trei ore, pompierii reuşiseră localizarea incendiului, însă acesta nu fusese încă lichidat.
