Șoferii care circulă prin Bulgaria vor plăti mai mult pentru viniete începând cu 1 august 2026. Autoritățile de la Sofia propun o majorare de aproximativ 30% a taxelor de drum, pentru autoturisme.
Astfel, vinieta anuală va crește de la aproape 50 de euro la 64,5 euro. Se scumpesc și vinietele pe termen scurt: cea săptămânală va ajunge la 10 euro, iar cea de o zi la 5,3 euro.
Oficialii bulgari subliniază că alegerea lunii august pentru introducerea noilor tarife nu este întâmplătoare. Fiind perioada cu cel mai intens trafic de tranzit prin Bulgaria, o parte importantă din costurile suplimentare va fi suportată de şoferii străini care folosesc reţeaua rutieră a ţării.
Tarifele nu mai fuseseră schimbate din 2019, de la introducerea sistemului electronic de taxare.
