- Publicitate -

Șofer beat și cu permisul suspendat, reținut după un accident în Ploiești

Un bărbat de 40 de ani din Ploiești a fost reținut de polițiști după ce a provocat un accident rutier pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea, deși avea permisul suspendat și se afla sub influența alcoolului.

- Publicitate -

Incidentul a avut loc în noaptea de 14 februarie, în jurul orei 00:30. Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident soldat doar cu pagube materiale.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că șoferul, în vârstă de 40 de ani, a fost implicat în evenimentul rutier. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.

- Publicitate -

Având în vedere concentrația ridicată, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul cu permisul suspendat și pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice. În baza probelor administrate, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore.

- Publicitate -

Astăzi, 17 februarie, bărbatul urmează să fie prezentat unității de parchet competente, care va decide dacă se impune luarea unei alte măsuri preventive.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -