Primii turiști au luat cu asalt Băile Minerale Telega, redeschise pe 18 iulie. După ani de zile în care au fost lăsate în paragină, băile sărate de la Telega, cunoscute pentru cea mai mare salinitate din România, au redevenit ceea ce au fost odată. Localnicii, dar și persoane venite din întreaga țară se pot bucura din nou de beneficiile apelor termale din comuna prahoveană.
Reamintim faptul că, pe 18 iulie 2024, a fost semnat contractul de concesiune pe 49 de ani, firma câștigătoare având la dispoziție un an de zile pentru a reda băile circuitului turistic și alți patru ani pentru a repune în funcțiune întreg complexul. Investiția se ridică la trei milioane de lei.
La un an distanță, conform contractului, băile au fost redate circuitului turistic, urmând ca societatea care a concesionat locul să se ocupe și de punerea în funcțiune a întregului complex balneo.
Citește și: Încep lucrările de reabilitare a băilor de la Telega, cunoscute pentru cea mai mare salinitate din România
Băile Sărate de la Telega sunt renumite pentru proprietăţile curative, asta deoarece au o salinitate crescută și sunt bogate în minerale.
Institutul Balnear Francez a plasat stațiunea pe locul doi în Europa şi pe locul cinci în lume în ceea ce priveşte contribuţia în vindecarea a numeroase boli.

