Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață în zona centrală a Ploieștiului, la intersecția Bulevardului Independenței cu strada Jurnalist Gabi Dobre. O femeie în vârstă de aproximativ 45 de ani a fost lovită de un autobuz TCE, care circula traseul 2 (Gara de Sud-Gara de Vest).
Potrivit martorilor și primelor cercetări, accidentul s-a produs pe trecerea de pietoni. Victima a primit îngrijiri medicale la fața locului, a fost stabilizat și ulterior transportată la Spitalul Județean de Urgențe Ploiești.
Surse medicale au declarat pentru Observatorul Prahovean că marți dimineața, la aproximativ 24 de ore de la producerea evenimentului, starea femeii este critică. Aceasta a suferit leziuni grave, fiind în comă. În prezent este internată pe secția de Terapie Intensivă a unității medicale.
Polițiștii continuă cercetările și urmează să stabilească toate cauzele și împrejurările care au dus la producerea evenimentului. În funcție de evoluția stării de sănătate a victimei, încadrarea cauzei în dosarul penal deschis de oamenii legii poate fi schimbată.
