Polițiștii prahoveni sunt în alertă după ce o tânără în vârstă de 24 de ani din comuna Ciorani, cunoscută cu afecțiuni psihice, a plecat de acasă în cursul zilei de sâmbătă, 30 noiembrie și nu a mai revenit. Dispariția a fost reclamată noaptea trecută de mama acesteia.
La data de 01 decembrie, în jurul orei 01.30, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Ciorani au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiica sa, MARIN IONELA GABRIELA, de 24 ani, din comuna Ciorani, a plecat de la domiciliu în cursul zilei de 30 noiembrie a.c., și nu s-a mai întors.
Semnalmente: înălțime 1,60 metri, 60 de kilograme, constituție atletică, păr șaten, ochi căprui.
La momentul plecării voluntare, tânăra purta pantaloni negri, halat de baie roșu și papuci. Tânăra este cunoscută cu probleme psihice.
Persoanele care pot oferi informații cu privire la persoana căutată sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Cum ți se pare subiectul?