Pe 20 septembrie se împlinesc 50 de ani de la inaugurarea Transfăgărășanului, considerat de către Jeremy Clarkson, fost realizator al emisiunii Top Gear, drept „cel mai frumos drum din lume“.
În 1974 a avut loc inaugurarea oficială a drumului național Transfăgărășan, magistrală cu o lungime de peste 90 de km., situată la cea mai înaltă altitudine – 2 040 metri – care cuprinde cel mai lung tunel rutier din România (887 m).
Pentru realizarea acestei lucrări de anvergură, s-au executat aproximativ 4 milioane metri cubi de terasament, 290 de mii metri cubi de fundaţii, 598 de mii metri pătraţi de suprastructuri de macadam, 290 de mii metri cubi de zidărie, 830 de lucrări transversale, 27 de viaducte şi poduri deosebit de rezistente, s-au folosit peste 6 milioane de kilograme de explozibil, iar utilajele şi maşinile au consumat mai bine de 18 milioane de motokilometri.
20 septembrie -evenimente și personalități
1702 – A fost inaugurat Palatul de la Mogoșoaia, asa cum stă scris pe pisania din foișorul de pe latura de răsărit a palatului.
1850 – A apărut, la Paris, „România viitoare”, revistă politică sub redacţia unui grup de exilaţi români care, după înăbuşirea Revoluţiei române de la 1848, au fost obligaţi să trăiască în Franţa.
1854 – În bătălia de la Alma, (Războiul Crimeii), trupele aliate franco-britanice înfrang trupele ruse.
1866 – S-a născut la Hordou, comitatul Bistrița-Năsăud, azi Coșbuc, marele poet român George Coşbuc, al șaptelea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu.
George Coşbuc, poet şi traducător, membru titular al Academiei Române, a crescut cu poveştile spuse de mama sa şi de alţi oameni de la ţară şi a învăţat să citească încă de la vârsta de cinci ani. În aceste locuri s-a îndrăgostit nu numai de literatură, ci şi de folclorul românesc şi şi-a găsit inspiraţia pentru cele mai cunoscute poezii ale sale: ”Nunta Zamfirei”, ”Mama”, ”Numai una”, ”Trei, Doamne, şi toţi trei”, ”El Zorab”, ”Duşmancele”, ”Noi vrem pământ!”, ”Iarna pe uliţă” sau ”La oglindă”.
1896 – S-a nascut poetul, dramaturgul si ziaristul român Scarlat Callimachi, descendent din familia de boieri moldoveni Callimachi , neam ce a dat Moldovei patru domnitori şi un mitropolit.
Scarlat Callimachi a fost descendent al unor vechi răzeşi moldoveni din neamul Calmăş, din zona Câmpulungului. Callimachi numără printre strămoşi câţiva care au jucat un rol important în istoria Moldovei, patru dintre ei ocupând chiar tronul ţării: Grigore, Ioan, Alexandru şi Scarlat, acesta din urmă fiind creatorul Codului Callimachi, tipărit în 1812 şi rămas în vigoare, ca lege fundamentală, până la Unirea Principatelor Române.
1913 – A avut loc primul meci oficial de rugbi din România.
1918 – S-a constituit, la Paris, „Consiliul Naţional al Unităţii Româneşti”, organ reprezentativ al României, care va desfăşura o intensă activitate în străinătate în favoarea idealurilor de unitate naţională.
1923 – S-a înfiintat, la Bucuresti, Liga sportivă – liga de hipism constituită pentru a apăra adevărații susținători ai sportului hipic de lăcomia organizatorilor de pariuri.
1940 – A început evacuarea populației din teritoriul cedat Bulgariei (Cadrilaterul), în urma tratatului de la 7 septembrie 1940, proces încheiat la 1 octombrie 1940.
1946 – A apărut, la Bucureşti, săptămânalul politic, social şi cultural „Contemporanul”.
1946 – Oraşul francez Cannes a găzduit prima ediţie a Festivalului internaţional de film. S-a dorit organizarea acestuia inca din anul 1939, insa izbucnirea celui de al Doilea Razboi Mondial a amanat aceste planuri. Festivalul de la Cannes s-a dorit a fi o alternativă a celui de la Veneția, pe care liderul fascist Benito Mussolini l-a transformat într-un instrument de propagandă. Primele filme prezentate în cadrul festivalului au fost „Diligenţa”, în regia lui John Ford, „Regula jocului” de Jean Renoir şi „Cavalerul fără spadă” de Frank Capra.
Orașul Cannes a fost ales ca loc de desfășurare atât datorită poziționării pe coasta Mediteranei, cât și numeroaselor cazinouri și localuri aflate în zonă. În 1939, deschiderea festivalului a coincis cu invadarea Poloniei de către trupele naziste, astfel încât autoritățile franceze au luat decizia de a anula manifestarea. După șapte ani a avut loc și prima ediție, la care au participat 18 națiuni. În anii ’50, festivalul era considerat cea mai prestigioasă competiție de film din lume.
1968 – Inaugurarea Uzinei de la Pitești, prima uzină de autoturisme din România.
1974 – Inaugurarea oficială a drumului național Transfăgărășan, magistrală cu o lungime de peste 90 de km., situată la cea mai înaltă altitudine – 2 040 metri – care cuprinde cel mai lung tunel rutier din România (887 m).
1975 – A încetat din viaţă poetul Saint-John Perse, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură.