- Publicitate -

Copilă de 7 ani din Ploiești, agresată sexual de o rudă

Un bărbat în vârstă de de 20 de ani a fost reținut, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală. În acest caz, polițiștii au pus în aplicare trei mandate de percheziție în zona de Sud a Ploieștiului miercuri, 4 septembrie.

Victima bărbatului este o fetiță de doar șapte, care îi este și rudă.

- Publicitate -

„În vederea administrării probatoriului, ieri, 4 septembrie a.c., polițiștii au pus in executare 3 mandate de percheziție domiciliară în municipiul Ploiești la sediul unității de poliție fiind condus atât bănuitul, cât și alte trei persoane, în vederea audierii.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că la sfârșitul lunii iunie, tânărul ar fi agresat-o sexual o minoră de 7 ani, atingând-o în zona intimă.

- Publicitate -

În baza probatoriului administrat, față de bănuit a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior față de acesta a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală”, au precizat reprezentanții Poliției Prahova.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -