Un tânăr în vârstă de doar 23 de ani a provocat un accident rutier în Ploiești după ce s-a urcat la volan beat criță. Evenimentul rutier s-a petrecut seara trecută pe strada Sondelor din municipiu.
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați prin apel 112, la data de 5 august a.c, în jurul orei 21.30, despre producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale.
Din primele cercetări efectuate la fața locului polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Sondelor, din municipiu, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 39 de ani.
Întrucât tânărul de 23 de ani emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările pentru clarificarea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
