1876 – s-a înființat, la Bucureşti, „Societatea naţională de Cruce Roşie a României”. La 23 august acelaşi an, societatea a fost recunoscută de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii de la Geneva.
Societatea de Cruce Roșie din România s-a înființat și a primit recunoașterea Comitetului Internațional al Crucii Roșii la 4 iulie 1876, la doi ani după aderarea țării noastre la Prima Convenție de la Geneva „pentru ameliorarea situației răniților și bolnavilor din forțele armate în campanie”.
Printre semnatarii actului de înființare a Crucii Roșii Române se regăseau importante personalități ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C. A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr. G. Cantacuzino și dr. Carol Davila.
Crucea Roşie Română asistă persoanele vulnerabile în situaţii de dezastre şi de criză. Prin programele şi activităţile sale în beneficiul societăţii, contribuie la prevenirea şi alinarea suferinţei sub toate formele, protejează sănătatea şi viaţa, promovează respectul fată de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naţionalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenenţă socială sau politică.
4 iulie – evenimente și personalități
1807- Se naște Giuseppe Garibaldi. Patriot, luptător și general italian, un republican care, prin cucerirea Siciliei și a Regatului Neapolelor cu gherilele sale, a contribuit la realizarea unificării Italiei la mijlocul anilor 1800, sub conducerea Casei Regale de Savoia, Giuseppe Garibaldi este eroul care a ajutat la crearea statului italian modern.
1826 – Thomas Jefferson, al 3-lea președinte al Statelor Unite, moare în aceeași zi cu John Adams, al 2-lea președinte al Statelor Unite, și anume în ziua celei de a 15-a aniversări a adoptării Declarației de Independență a Statelor Unite, ziua de 4 iulie anul 1826.
Thomas Jefferson a murit la Monticello, statul Virginia, la vârsta de 83 de ani, iar John Adams a decedat la Quincy, Massachusetts și avea, tot la acea dată, vârsta de 60 de ani.
1827- În statul New York, Statele Unite ale Amricii, a fosta bolită sclavia. Pe 4 iulie, mii de persoane sclave din New York au primit în sfârșit libertatea mult așteptată. Evenimentul a fost sărbătorit cu entuziasm și bucurie, cu parade, întâlniri și discursuri care au subliniat importanța libertății și a drepturilor fundamentale ale omului.
1854 – S-a născut Victor Babeș, bacteriolog și morfopatolog român, fondator al școlii românești de microbiologie, membru al Academiei Române.
1864 -Prin decret domnesc, a luat ființă Universitatea din București, cu patru facultăți. Primul rector: Gheorghe Costa-Foru.
1876 – S-a înființat, la Bucureşti, „Societatea naţională de Cruce Roşie a României”. La 23 august acelaşi an, societatea a fost recunoscută de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii de la Geneva.
1914 – La Viena au loc funeraliile Arhiducelui Franz Ferdinand și ale soției sale Sofia, la șase zile după asasinarea lor la Sarajevo.
1928 – În Marea Britanie este acordat dreptul deplin de vot pentru femei.
1934 – A încetat din viaţă Marie Curie, savantă de origine poloneză, laureată a Premiului Nobel.
1940 – Moare cel mai înalt om din lume, declarat ca atare și înscris în Cartea Recordurilor. Robert Wadlow, cetățean american, măsura înălțimea de 2,72 m.
1941- Trupele naziste au masacrat oameni de știință polonezi și scriitori în orașu Lwow (astăzi Liov, în Ucraina).
1946 – România și Marele Ducat al Luxemburgului au reluat relațiile diplomatice la nivel de delegație.
1950 – Are loc prima emisie a postului de radio Europa Liberă care a început să transmită anume pentru Europa de est informații corecte despre evenimentele politice la zi, cenzurate politic de autoritățile comuniste ale statelor comuniste.
1957 – S-a înfiinţat, la Bucureşti, Arhiva Naţională de Filme.
1960 – A fost inaugurat noul drapel american, în urma admiterii statului Hawaii ca cel de-al 50-lea stat al SUA, în august 1959.
2003- Moare Barry White, cântăreț american.
2004 – S-a pus piatra de temelie la One World Trade Center, o clădire nouă, amplasată la New York, în locul blocului-turn distrus în actul de terorism din septembrie 2001.
2009 – Coroana Statuii Libertății se redeschide pentru public, după opt ani de închidere din motive de securitate în urma atacurilor din 11 septembrie 2001.
4 Iulie este Ziua Independenței Statelor Unite ale Americii, o sărbătoare federală care comemorează adoptarea Declarației de Independență la 4 Iulie 1776.
