spot_img
- Publicitate -

Două fetițe de 5 și 7 ani agresate sexual în Ploiești de un bărbat în vârstă de 41 de ani

Data:

Un ploieștean în vârstă de 41 a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a agresat sexual două fetițe cu vârsta de 5, respectiv 7 ani.

- Publicitate -

Agresorul a intrat în atenția oamenilor legii vinerea trecută, când un bărbat a reclamat polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Ploiești faptul că nepoata sa de 5 ani ar fi fost agresată sexual de un bărbat, în municipiul Ploiești.

În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că în cursul zilei, bărbatul de 41 de ani s-ar fi deplasat la un imobil din municipiu, iar la un moment dat, profitând de faptul că minora era singură într-o anexă a locuinței, i-ar fi prezentat pe telefonul mobil un clip video cu conținut pornografic și ar fi agresat-o sexual.

Tot din verificările efectuate de polițiștii, s-a constatat faptul că același bărbat, în luna mai a.c., ar fi agresat-o sexual și pe sora minorei mai sus-menționată, în vârstă de 7 ani.

Veți participa la vot în turul 2? Sondaj

Observatorul Prahovean a lansat un nou sondaj online în perspectiva alegerilor prezidențiale. Duminică, 18 mai, va fi organizat al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Pe...
- Publicitate -

În urma probatoriului administrat față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior față de acesta a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de agresiune sexuală comisă asupra unui minor și corupere sexuală a minorilor.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Simion sau Dan? Rezultatele sondajului Observatorul Prahovean

Sondajul Observatorul Prahovean cu privire la opțiunile de vot...

Artown Festival Ploiești caută pereți pentru opere de artă

De trei ani de zile fațadele clădirilor din Ploiești...

Cum a adus un tată dansul la Ploiești pentru copiii speciali

Povestea înființării primei secții sportive pentru copiii cu dizabilități...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Tocuri pe biciclete: Paradă de grație în Ploiești

Sâmbătă, 10 mai 2025, în Ploiești, a avut loc...

O nouă înfrângere pe Ilie Oană. Petrolul – Oțelul: 1 – 3

Petrolul Ploiești – Oțelul Galați au disputat, luni, pe...

Reducerea tarifelor la importuri. Bursele americane, în creștere

Acordul dintre SUA și China, privind reducerea tarifelor reciproce...

Ce și cu cât plătim mai mult din cauza creșterii euro

Cursul leu/euro a atins, în această perioadă, un nivel...

Disperare la Filarmonică: „Avem rate și copii de crescut”

Zeci de angajați ai Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Decalogul jurnalistului

Trăim într-o epocă în care oricine poate, cu un...

De ce simțim atâta frică zilele astea?

Crearea a două tabere între membrii aceleiași populații este...

Ploieșteancă din Diaspora după vot: „Stau cu inima strânsă”

Votul din 4 mai a generat o imagine distorsionată...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Salarii reduse cu 20% la Filarmonică. Întâlnire cu city managerul

În această după amiază are loc o întâlnire între...

Participare record la Dac warrior 2025. Lista câștigătorilor

Ediția din acest an a competiției Dac Warrior, desfășurată...

Trafic oprit pe DN1B Ploiești-Buzău. Accident la Săhăteni

Traficul rutier pe DN1B Ploiești Buzău este oprit în...

Restricții de trafic în Ploiești. Meci Petrolul-Oțelul Galați

Autoritățile au decis impunerea mai multor restricții de trafic...
- Publicitate -

168 de locuri la Colegiul Militar Breaza. A început admiterea

A început prima etapa de admitere la Colegiul Militar...

Când scăpăm de frig și ploi

Vremea se menține deosebit de rece față de specificul...

Urșii au început să coboare în zonele locuite din Prahova

Două mesaje RO-Alert au fost emise de ISU Prahova...

DN1A distrus de traficul greu. Risc major de accidente la Zalhana

DN1A este unul dintre cele mai intens circulate drumuri...