Ploieștenii se mobilizează împotriva abuzurilor petrecute la CSM Ploiești în ultimele luni, unde antrenoarele de la gimnastică ritmică și sportivele au ajuns să fie umilite atât de primarul Andrei Volosevici cât și de directorul Clubului Sportiv Municipal, Dănuț Burghelea.
Miercuri, în intervalul 10.00-12.00 ploieștenii vor protesta în fața sediului Primăriei Ploiești „împotriva modului abuziv în care domnul director al CSM Ploiesti dl. Dănuț Burghelea și domnul primar Andrei Volosevici aleg să umilească munca copiilor noștri și eforturile antrenoarei Simona Puiu, prin refuzul de a găsi soluții și aplicarea unui tratament egal cu celelalte sectii sportive, prin lipsa lor de interes la toate problemele ridicate de noi în cele patru întâlniri care au avut loc atât la sediul clubului cât și la Primăria municipiului Ploiești” potrivit organizatorilor, care sunt, de fapt părinții sportivelor.
Conducerea clubului minimizează voit rezultatele secției de gimnastică ritmică, găsind astfel pretext să micșoreze sumele pe care antrenoarea și sportivele le iau prin contractul de activitate sportivă, ceea ce duce la incertitudinea menținerii acestei secții în viitor.
Citește mai multe detalii aici: EXCLUSIV: De ce Simonei Puiu i-a fost oferită suma de doar 2.500 de lei brut. Burghelea, director CSM Ploiești: „Pentru că atât considerăm că meritați…”
„Secția de gimnastică ritmică a dovedit, de-a lungul celor 16 ani de existență, că sportul-arta este un ambasador de cinste al municipiului Ploiești. Dovada stau nenumăratele medalii internaționale și naționale obținute de sportivele noastre, gimnaste promovate la Lotul Național, participări la Campionatele Europene de Junioare din 2016 si 2018 dar și calificarea obținută pentru România de Denisa Stoian la Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos-Aires, Argentina.
Toate acestea s-au obținut cu pasiune și dedicare totală atat din partea gimnastelor, a noastră, a părintilor, dar mai ales a antrenoarei Simona Puiu care, acum, prin acțiunile directorului CSM Ploiesti, dl. Dănuț Burghelea și ale structurii sportive conduse de dl. Mihai Albu este umilită și nedreptătiță.
Se dorește desființarea secției de gimnastică ritmică?
Toate acțiunile derulate până acum împotriva noastră ne fac să credem acest lucru, mai ales că solicitările noastre adresate primarului municipiului, dl. Andrei Volosevici, au fost tratate cu indiferență.
Încotro se îndreaptă gimnastică ritmică ploieșteană? Încotro se îndreaptă copiii noștri care au între 4 si 13 ani de performanță?
Celor care ne cunosc personal, celor care au petrecut o mică sau mai mare parte din viață lor în sala „Doroftei” și care știu ce înseamnă gimnastică ritmică ori celor care doar ne simpatizează și vor să ne susțină, le adresăm calda chemare să ni se alăture în demersul nostru de a căuta sprijinul autorităților publice locale pentru ca secția de gimnastică ritmică să își continue activitatea sub îndrumarea doamnei Simona Puiu, antrenoarea noastră dragă.
Mâine, 5 iunie 2024, în intervalul orar 10.00 – 12.00, în fața Primăriei municipiului Ploiești, vom protesta împotriva modului abuziv în care domnul director al CSM Ploiești dl. Dănuț Burghelea și domnul primar Andrei Volosevici aleg să umilească munca copiilor noștri și eforturile antrenoarei Simona Puiu, prin refuzul de a găsi soluții și aplicarea unui tratament egal cu celelalte secții sportive, prin lipsa lor de interes la toate problemele ridicate de noi în cele patru întâlniri care au avut loc atât la sediul clubului cât și la Primăria municipiului Ploiești.
Vrem performanță, nu aroganță! Vrem onoare, nu sfidare”, au mai transmis organizatorii.

Toata lumea e focusata pe diminuarea veniturilor pentru echipă. Ciudat este ca simultan cu spectacolul din ploiesti s-au afirmat sportive din alta parte a tarii, de ex alica. Cu multa reclama. Dureros pentru sportivele din ploiesti. Nu cumva a fost vorba de altceva?