Elevul bătăuș de la Școala Gimnazială „Andrei Mureșanu” din Ploiești a fost transferat. Băiatul de 12 ani, elev în clasa a VI-a, a jignit și lovit în nenumărate rânduri colegii de clasă, iar, din spusele conducerii școlii, acesta ar fi agresat-o chiar și pe mama sa. În urma numeroaselor plângeri depuse, polițiștii din cadrul Biroului Siguranţa Școlară din cadrul IPJ Prahova au deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Revoltați, părinții au cerut conducerii școlii, dar și autorităților să ia măsuri pentru ca ai lor copii să se simtă în siguranță la școală.
Deja mama unui copil a ajuns cu cel mic la spital, după ce băiatul a fost agresat fizic de colegul bătăuș. Femeia a mers și la IML, unde a scos certificat medico-legal și a depus plângere la Poliție. Un alt părinte care are fetița în aceeași clasă cu elevul – problemă, a făcut plângere la Poliție, fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Citește și: Elevul bătăuș de la Școala Gimnazială „Andrei Mureșanu” din Ploiești ar putea ajunge în plasament
La nivelul școlii, copilul -problemă ajunsese să aibă nota 4 la purtare, iar Protecția Copilului a înaintată propunere către Tribunalul Prahova pentru stabilirea unor măsuri de protecție specială a acestui minor.
Ca urmare a presiunilor făcute de numeroși părinți care au refuzat să își mai lase copiii la școală, elevul a fost transferat la o altă unitate de învățământ.
„Da, băiatul a fost mutat la o altă școală, tot din Ploiești. A fost decizia mamei să îl transfere”, a precizat directorul Școlii „Andrei Mureșanu”, Anca Ștefănescu.
