- Publicitate -

Tânărul de 32 de ani, prins sub o mașină la Bucov, a murit. Cum s-a petrecut tragedia

Tânărul în vârstă de 32 de ani din satul Pleașa, comuna Bucov, care a fost grav rănit miercuri după ce a fost prins sub o mașină, a murit la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.

Vă reamintim că acesta a fost transportat în urma evenimentului în stare de inconștiență la spital, fiind intubat.

- Publicitate -

Deși ISU Prahova a anunțat ieri că tragicul eveniment s-a produs în timp ce tânărul în vârstă de 32 de ani lucra la mașină, cercetările polițiștilor au stabilit cu totul altceva.

Se pare că acesta a ajuns cu mașina în fața locuinței și a coborât pentru a deschide porțile, lăsând autoturismul, un Peugeot 406, neasigurat.

- Publicitate -

Intrarea în curte fiind în pantă, autoturismul a început să se deplaseze și l-a prins pe bărbat sub roți.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă, un echipaj SMURD și o ambulanță de terapie intensivă mobilă.

În ciuda eforturilor depuse de medici, bărbatul a murit.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Invazie de castori în Prahova! Pădurile de pe malurile apelor, distruse de cele mai mari rozătoare

O adevărată invazie de castori a fost semnalată în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -